Amy Madigan, triumfătoare la Oscaruri după decenii de așteptare: „Am primit acest micuț tip de aur!”
Amy Madigan a fost desemnată câștigătoarea premiului Oscar pentru Cea Mai Bună Actriță în Rol Secundar la cea de-a 98-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Film, pentru rolul din pelicula „Weapons”. Victoria sa a surprins o audiență largă și a marcat o revenire spectaculoasă, stabilită prin recordul pentru cea mai lungă perioadă între o nominalizare și o victorie, un interval de 40 de ani.
Un discurs emoționant și plin de umor
În discursul său de acceptare, actrița a împărtășit emoții sincere și un umor autoironic, amintind de diferența dintre prima nominalizare, din 1986, și victoria recentă. „Ce e diferit? Am primit acest micuț tip de aur!”, a spus Madigan, referindu-se la statueta Oscar. Actrița a menționat că a fost pusă în repetate rânduri în situația de a se gindi ce să spună în cazul în care ar fi fost desemnată câștigătoare. „Mă gândeam la ce să spun aseară la duș, în timp ce mă bărbieram pe picioare — deși port pantaloni, deci nu e chiar necesar.”
Madigan a subliniat importanța colegelor nominalizate și a mulțumit fiicei sale, Lily, soțului ei, Sean, și, desigur, câinilor. Cea mai mare recunoștință a mers către partenerul său de viață, Ed Harris: „Ai fost cu mine pentru totdeauna. Este o perioadă lungă de timp, și nimic nu ar conta dacă nu te-aș avea alături”.
„Weapons”: de la succesul viral la recunoașterea Academiei
În „Weapons”, un film de groază supranatural scris și regizat de Zach Cregger, Amy Madigan interpretează rolul maleficei mătuși Gladys, personaj al cărui machiaj excesiv și ochelari mari au devenit rapid un meme pe internet. Rolul a sporit vizibilitatea actriței, iar succesul său a fost anticipat. Madigan a primit nominalizări la Globurile de Aur și la premiile Bafta, și a obținut premiul pentru cea mai bună actriță la începutul lunii, dar competiția, în special din partea Wunmi Mosaku, a fost acerbă.
În 1999, Amy Madigan și soțul său, Ed Harris, au intrat în istoria Premiilor Oscar prin refuzul lor de a aplauda premiul onorific acordat lui Elia Kazan, regizorul filmului „On the Waterfront”, după ce acesta a mărturisit în fața Comisiei pentru Activități Anti-Americane în 1952. Este o ilustrare a angajamentului actriței de a își exprima public convingerile.
