Întreaga vară ar putea fi perturbată de anulări de zboruri, avertizează un expert în turism. Raționalizarea combustibilului este deja în curs de implementare pe mai multe aeroporturi europene. Conflictul din Iran ar putea agrava criza, punând în pericol călătoriile estivale.
Avertismentul lui simon calder
Specialistul în călătorii, Simon Calder, a lansat un avertisment cu privire la posibilele probleme cu zborurile din această vară. Acesta a menționat că lipsa combustibilului ar putea duce la anularea unor curse aeriene în următoarele luni. Problemele ar putea afecta pasagerii care călătoresc cu British Airways, EasyJet și Ryanair, dar și cu alte companii aeriene.
Raționalizarea combustibilului este deja pregătită pentru aeroporturile din Bologna, Milano Linate, Treviso și Veneția. Aceste aeroporturi au emis o notificare prin care informau că operatorii cu contracte cu Air BP Italia ar putea fi supuși restricțiilor de realimentare.
Impactul crizei se simte deja
Criza de combustibil are deja efecte negative. Skybus a fost nevoită să își anuleze toate zborurile dintre Cornwall și Londra. Directorul general, Jonathan Hinkles, a atribuit închiderea serviciului „creșterii globale a costurilor combustibilului în urma conflictului din Golf”, dar și scăderii numărului de pasageri.
Michael O’Leary, directorul executiv al Ryanair, a avertizat asupra „riscului de întrerupere a aprovizionării în Europa în mai și iunie”. Acesta a mai adăugat că, dacă războiul nu se va încheia rapid, compania aeriană irlandeză ar putea anula unele zboruri.
Destinațiile populare, în pericol
Potrivit lui Simon Calder, este posibil ca zborurile către Amsterdam, Barcelona, Geneva, Milano, Nisa sau Stockholm să fie afectate. Liderii companiilor aeriene se arată încrezători că aprovizionarea cu combustibil va satisface cererea pentru luna aprilie. Totuși, perspectivele pentru lunile mai și iunie nu sunt foarte optimiste.
