Câmpurile petroliere românești, un punct nevralgic în timpul Războiului Rece, au fost supravegheate îndeaproape de serviciile de informații americane, dezvăluie documente declasificate recent. Aceste rapoarte ale CIA oferă o perspectivă detaliată asupra industriei petroliere din România, evidențiind legăturile sale cu Uniunea Sovietică și consecințele economice ale acestei colaborări. Producția de petrol, conductele, rafinăriile și destinația exporturilor erau monitorizate atent de spioni.
De ce era România o țintă pentru CIA
Interesul major al CIA nu se rezuma doar la capacitatea de producție a României, ci mai ales la direcția în care era exportat petrolul. Aproximativ două treimi din producția de țiței și produse rafinate mergea către Uniunea Sovietică și statele satelit din Europa de Est. În contextul Războiului Rece, România a devenit un furnizor energetic critic pentru blocul sovietic, iar monitorizarea acestor fluxuri oferea o imagine strategică asupra capacităților industriale și militare ale URSS.
După cel de-al Doilea Război Mondial, România a fost obligată să plătească despăgubiri de război semnificative către URSS, în valoare de peste 300 de milioane de dolari, sumă echivalentă cu peste 5 miliarde de dolari în prezent. Achitarea acestei datorii, într-un interval scurt de timp, se făcea în mare parte prin livrări de bunuri strategice, în special petrol. Sovromurile, societăți mixte româno-sovietice, au jucat un rol crucial în exploatarea resurselor economice ale României, cu profiturile și producția direcționate în mare parte către URSS.
Decăderea industriei petroliere: sabotaj și nepotism
Documentele CIA dezvăluie o industrie aflată în pragul colapsului, măcinată de echipamente învechite, sabotaj și controlul strict al Moscovei. Rafinăria Orion din Ploiești, construită la începutul secolului XX, a suferit o scădere drastică a capacității de producție după naționalizare, de la 2.800 de tone zilnic în 1947 la 1.650 de tone în 1951. Instalațiile vechi și conductele deteriorate au dus la pierderi masive de petrol.
În plus, rapoartele evidențiază fenomenul nepotismului. Cea mai mare companie petrolieră din România ajunsese să fie condusă de cumnatul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, fost șofer. Ingineri cu experiență au fost înlocuiți cu muncitori devotați regimului, iar deciziile administrative dezastruoase, însoțite de utilizarea de materiale sovietice de proastă calitate, au provocat avarii majore interpretate drept sabotaj. Rapoartele CIA includeau informații detaliate, de la numărul de sonde și traseul conductelor până la starea de spirit a muncitorilor.
Fluxuri de export și structura trusturilor petroliere
În 1954, Trustul 1 (Ploiești), Trustul 2 (Moreni) și Trustul 5 (Târgoviște) reprezentau nucleul producției în industria de petrol. Aproximativ 65-75% din producție era exportată către URSS și sateliții săi. Transportul se baza exclusiv pe conducte, ruta Ploiești-Reni fiind crucială pentru exportul către URSS. Trustul 4 (Piatra Neamț), care gestiona zona Moinești, avea peste 500 de sonde cu o producție de 1.000 de tone pe zi, cu potențial de extindere.
În 1951, producția lunară de petrol brut din câmpurile românești a fost raportată în “vagoane”, iar cele mai mari resurse de țiței erau concentrate în Prahova și Dâmbovița. Informațiile CIA au inclus date precise despre capacitatea de producție a fiecărei rafinării, exprimată în vagoane pe parcursul a 24 de ore.
Raportul subliniază că, deși capacitatea maximă teoretică a rafinăriilor era de aproximativ 10.000 de tone de petrol brut zilnic, această cifră nu mai fusese atinsă de câțiva ani din cauza uzurii echipamentelor.
