Carol Davila, personalitatea complexă din spatele organizării sistemului medical românesc, a lăsat o amprentă profundă asupra țării. Medicul francez, recunoscut pentru rolul său esențial în dezvoltarea învățământului medical și a sistemului sanitar, a fost, totodată, un om cu o fire vulcanică, plin de contradicții.
Șeful serviciului sanitar al armatei țării din 1853, Carol Davila a înființat, alături de Nicolae Kretzulescu, Școala Națională de Medicină și Farmacie. Această instituție a reprezentat piatra de temelie a învățământului medical românesc, evoluând în 1869 în Facultatea de Medicină din București, prima de acest fel din România. Astăzi, Universitatea de Medicină și Farmacie din București îi poartă numele.
Un „țicnit” genial, cu accese de furie
Constantin Argetoianu, prin mărturiile sale, ne dezvăluie o latură mai puțin cunoscută a lui Davila. Acesta era descris ca un om genial, dar cu momente de furie greu de controlat. Tatăl lui Argetoianu, bun prieten cu Davila, îl lua adesea pe fiul său în vizitele la medicul francez. Scenele de furie, în care spărgea farfurii și țipa la cei din jur, erau frecvente.
Davila se certa chiar și cu cei mai apropiați colaboratori, pornind cearta încă din momentul în care punea piciorul pe scara trăsurii. Ana Racoviță, a doua soție a lui Davila, a reușit să mai domolească accesele de furie. Spre bătrânețe, însă, doctorul francez s-a certat chiar cu prieteni apropiați, precum Ion C. Brătianu și C. A. Rosetti, dar și cu Regele Carol I, din cauza „ingratitudinii omenești”.
Casa lui Davila, un loc al contradicțiilor
Locuința lui Carol Davila, situată la poalele Dealului Cotroceni din București, reflecta oarecum personalitatea sa. Casa, descrisă drept „comodă, dar umedă”, avea o atmosferă mai neobișnuită, lucru remarcat de Argetoianu. Prezența fetelor lui Davila, Elena și Zoe, dar și a altor persoane, crea o ambianță specifică.
Proprietatea lui Davila, extinsă până în apropierea Dâmboviței, era un amestec de proprietăți, ceea ce crea o oarecare încurcătură. Argetoianu își amintea că intrarea în casa lui Davila era un eveniment în sine, dominat de veselia și glumele acestuia. Medicul francez obișnuia să-l ia de urechi și să-și bată joc de el, creând un sentiment de rușine tinereții sale.
Carol Davila a trecut în neființă la 24 august 1884, însă moștenirea sa în domeniul medical și educațional românesc rămâne vie.
