Tăcere asurzitoare: feminismul occidental și revolta femeilor din Iran
În timp ce femeile iraniene își riscă viețile sfidând regimul de la Teheran, o parte a comentatorilor occidentali se fac că nu văd. Acte de curaj, precum fotbalistele care refuză să cânte imnul național, sau motocicliști care traversează Teheranul cu bannere pe care scrie „putem și trebuie”, sunt ignorate de multe voci care se declară solidare cu cauza femeilor. Întrebarea editorialistului Annabel Denham, publicată în The Telegraph, este una pertinentă: „Unde este sprijinul pentru sfidarea lor glorioasă?”
Absența unei mișcări globale
Moartea lui Mahsa Amini în 2022, bătută de „poliția moravurilor” pentru că ar fi purtat hijabul în mod necorespunzător, a stârnit proteste masive în Iran. Aceste demonstrații au fost reprimate cu violență, cu arestări, procese sumare și execuții. Cu toate acestea, în Occident, solidaritatea cu femeile iraniene a fost minimă. Nu au existat marșuri ample sau campanii virale de amploare.
În opinia editorialistului, această lipsă de reacție ridică semne de întrebare cu privire la relativismul moral al unor grupuri progresiste. „Dacă a existat vreodată o îndoială persistentă cu privire la relativismul moral al progresiștilor occidentali, această reacție mută sau inexistentă ar trebui să o stingă”, notează Denham. Aceasta subliniază o schimbare de paradigmă, în care solidaritatea cu cauzele feminine pare să fi devenit selectivă. Odată, feminismul occidental era mai vocal în susținerea drepturilor femeilor, inclusiv în contexte culturale diferite.
Priorități schimbate și „sensibilități culturale”
Editorialista argumentează că feminismul în Marea Britanie s-a concentrat pe probleme precum cotele în consiliile de administrație și diferențele de salarizare, ignorând adesea problemele legate de autonomia femeilor în cadrul comunităților de imigranți sau chestiuni sensibile, cum ar fi mutilarea genitală sau crima de onoare. Această abordare selectivă este criticată pentru că dă prioritate „sensibilităților culturale” în detrimentul protejării femeilor vulnerabile.
Un exemplu concret este scandalul bandelor de violatori, care a scos la iveală cum instituțiile au acordat prioritate „evitării tensiunilor comunitare” în detrimentul protejării victimelor. În plus, editorialista subliniază că chiar și în probleme controversate, cum este avortul, în Regatul Unit, întreruperea sarcinii pe motivul sexului fătului nu este ilegală.
Editorialul sugerează că progresismul occidental a eșuat să recunoască că opresiunea femeilor poate proveni și din afara „patriarhatului corporativ”. În loc să se confrunte cu realitatea, se preferă o abordare care evită a ofensa anumite grupuri culturale. Până la urmă, autorul sugerează că dacă feminismului occidental îi pasă de emanciparea femeilor, ar trebui să își reconsidere prioritățile.
În prezent, răspunsul autorităților iraniene la proteste continuă să fie violent, cu sute de persoane încarcerate și zeci de execuții confirmate.
