Procurorii DIICOT investighează o posibilă înscenare a unor fotografii apărute în campania prezidențială din 2025, în care erau implicați candidații Nicușor Dan și Victor Ponta. Ancheta vizează o echipă de imagine formată din fotografi și operatori, dar și un om de afaceri din Craiova. Suspectații sunt audiați, iar anchetatorii încearcă să stabilească rolul fiecăruia în presupusa punere în scenă.
O posibilă înscenare
Conform surselor judiciare, fotografiile prezentate de Elena Lasconi ar fi fost realizate de o echipă implicată în campania electorală. Mai multe persoane sunt suspectate că au participat la realizarea fotografiilor, inclusiv cei care au închiriat locația din Tunari, Ilfov. În scandalul pozelor din campanie ar fi implicați Mihai Cojocaru, de la CStudio Ro Film Production SRL, care a lucrat în campanie cu președintele Nicușor Dan, Marius-Adrian Dobre, colaborator al firmei SC Training Private Group SRL, Răzvan-Florin Bratu, Alexandru-Cristian Năstăsoiu, Andrei-Gabriel Bicuți, Gheorghe-Liviu Bicuți și Alex-Gabriel Pop, operator. Bratu, Năstăsoiu și Cojocaru sunt cei care ar fi interpretat personajele din fotografii.
”Se conturează implicarea în această activitate a numiților Bicuţi Andrei-Gabriel, (administrator S.C. Training Private Group S.R.L.) şi tatăl acestuia, Bicuți Gheorghe-Liviu, cu în sensul că aceştia din urmă le-au trasat sarcini directe privind organizarea filmării încă de la începutul lunii aprilie 2025.”, arată surse judiciare. Alex-Gabriel Pop, angajat al unei firme și colaborator al lui Mihai Cojocaru, este suspectat că a pus la dispoziție mijloacele tehnice și a filmat cadrul cu cei trei „actori”.
Reacțiile lui Mihai Cojocaru și ale lui Victor Ponta
Mihai Cojocaru a recunoscut că a lucrat pentru Nicușor Dan în campania electorală, dar nu a dorit să comenteze detalii despre anchetă. „Am lucrat împreună, dar n-aș vrea să comentez”, a declarat acesta. Întrebat dacă a fost audiat la DIICOT, Cojocaru a răspuns: „Nu știu ce anume pot comenta sau nu. Nici aici nu știu ce să vă zic”. Cojocaru a precizat că, în campanie, s-a ocupat de filmări.
Victor Ponta a fost și el audiat de DIICOT în acest caz. El a declarat pe rețelele de socializare că a fost chemat ca parte vătămată și a menționat că au fost identificați patru suspecți. Fostul premier a subliniat că așteaptă rezultatele anchetei. „Oamenii ăia au fost super profi. Se pare că au găsit mult mai mult decât atât și aștept ca și voi, ca cei patru, să nu se ducă la pușcărie așa de proști”, a spus Ponta.
Afacerile familiei Bicuți
Andrei Gabriel Bicuți, tânăr de 29 de ani, este fondatorul și administratorul firmei Training Private Grup SRL. Firma se ocupă de servicii de suport întreprinderi și a înregistrat un profit de 162.000 de euro în 2025. Tatăl său, Liviu Gheorghe Bicuți, deține firma Creative & Innovative Management SRL, care activează în domeniul comerțului cu ridicata al produselor farmaceutice. În 2024, firma a avut un profit net de 2,8 milioane de euro și este implicat în mai multe societăți din zona pharma.
Elena Lasconi a publicat fotografiile în ultimele zile ale campaniei electorale pentru prezidențialele din 2025. Nicușor Dan și Victor Ponta au negat atunci orice legătură cu Florian Coldea și au depus plângeri penale. Pe fondul acestor acuzații, DIICOT a declanșat o anchetă, iar în prezent, investigațiile continuă.
