Credincioșii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc duminică, 28 aprilie, Intrarea Domnului în Ierusalim, cunoscută sub numele de Florii. Această sărbătoare marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Paștelui, Săptămâna Patimilor, perioadă dedicată pregătirii spirituale pentru Învierea lui Iisus Hristos.
Semnificația religioasă a Floriilor
Intrarea Domnului în Ierusalim reprezintă un moment unic în viața lui Iisus Hristos, când a acceptat să fie aclamat ca Împărat. Evenimentul este consemnat în Evanghelii, unde se relatează cum Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș, fiind întâmpinat de mulțimea care a așternut pe drum ramuri de finic și de măslin, strigând „Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”. Prin această intrare, Iisus anticipează biruința Sa asupra morții și a întregii omeniri.
Primele mențiuni despre sărbătoarea Floriilor datează din secolul al IV-lea. Sfântul Epifanie este unul dintre cei care au menționat această sărbătoare, dar și pelerina apuseană Egeria, care a descris modul în care era celebrată în Ierusalim. Marii Părinți ai Bisericii, precum Sfântul Ioan Gură de AUR și Sfântul Ambrozie, au ținut predici în cinstea acestei sărbători. În trecut, Duminica Floriilor era numită și „Duminica aspiranților” sau „a candidaților la botez”.
Tradiții și obiceiuri specifice
De Florii, credincioșii merg la biserică pentru a sfinți ramuri de salcie, care simbolizează ramurile de finic și de măslin cu care a fost întâmpinat Mântuitorul. Aceste ramuri sfințite sunt apoi duse acasă și așezate la icoane, la uși și la ferestre, pentru a proteja casa de rele. În unele zone rurale, oamenii se încing cu ramuri de salcie peste mijloc, crezând că acest ritual oferă protecție împotriva bolilor și sporește forța fizică.
În tradiția populară, se crede că Maica Domnului a binecuvântat salcia, după ce aceasta a ajutat-o să treacă un râu. Denumirea populară a sărbătorii, „Florii”, provine de la zeița romană a florilor, Flora. Este, de asemenea, o tradiție ca oamenii să pună pe foc muguri de salcie în zilele cu furtună, pentru a îndepărta norii și grindina. De Florii, cu o săptămână înainte de Paște, este dezlegare la pește.
Începând cu seara de duminică, în biserici încep slujbele numite denii, care evocă evenimentele din viața Mântuitorului, de la Intrarea în Ierusalim până la Învierea Sa.
