Războiul din Orientul Mijlociu lovește puternic piețele de energie și agricultura, cu efecte directe pentru România Conflictul militar din Orientul Mijlociu a generat unde de șoc în piețele globale de energie, cu implicații semnificative pentru Europa și, implicit, pentru România

Războiul din Orientul Mijlociu lovește puternic piețele de energie și agricultura, cu efecte directe pentru România

Conflictul militar din Orientul Mijlociu a generat unde de șoc în piețele globale de energie, cu implicații semnificative pentru Europa și, implicit, pentru România. Creșterea prețurilor la gaze naturale, perturbarea lanțurilor de aprovizionare cu gaze naturale lichefiate (GNL) și impactul asupra producției de îngrășăminte sunt câteva dintre consecințele imediate. Potențialul de extindere a conflictului și durata acestuia sunt factori critici în evaluarea impactului pe termen lung, atrage atenția Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB România.

Creșterea vertiginoasă a prețului gazelor naturale

Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează o cincime din volumul mondial de GNL, este un punct nevralgic în această criză. Qatar, unul dintre cei mai mari exportatori de GNL, a fost forțat să își suspende producția pentru export. Aproximativ 13 nave de transport GNL, cu peste un milion de tone de gaz, sunt blocate în prezent în Golful Persic. Această situație a dus la o creștere abruptă a prețurilor gazelor naturale.

Cotațiile Dutch TTF, un punct de referință pentru prețul gazelor în Europa, au crescut cu peste 70% în doar câteva ședințe, atingând 55,145 EUR/MWh. „Prețurile sunt chiar mai volatile decât în cazul petrolului, astfel încât situația se poate schimba foarte rapid, la orice semn de calmare sau intensificare a conflictului”, explică Claudiu Cazacu. Pentru Europa, acest lucru înseamnă o presiune suplimentară, mai ales că stocurile de gaze naturale sunt deja la un nivel scăzut, de aproximativ 30%. Chiar dacă încălzirea vremii reduce consumul pe termen scurt, refacerea stocurilor pentru sezonul rece devine o provocare majoră.

Îngrășămintele, un alt sector afectat

Pe lângă energie, conflictul din Orientul Mijlociu are efecte semnificative și asupra agriculturii. Regiunea Golfului Persic este un furnizor important de îngrășăminte pe bază de azot, iar perturbarea transporturilor și a producției are consecințe directe asupra fermierilor. „Momentul în care ar surveni o eventuală subalimentare a piețelor cu îngrășăminte, dacă presiunea asupra transporturilor continuă pentru o perioadă mai lungă, este deosebit de delicată, înaintea sezonului de plantare din emisfera nordică”, precizează consultantul XTB România.

Prețurile la uree, un fertilizant esențial, au crescut deja cu 15-17%. Brazilia, cel mai mare importator global, a repornit fabrici de îngrășăminte pentru a salva sezonul de plantare. India negociază cu Rusia pentru a asigura aprovizionarea. Fermierii europeni anticipează costuri mai mari, ceea ce ar putea afecta producția agricolă și, implicit, prețurile alimentelor.

Impactul conflictului pentru România

Prelungirea conflictului va crea dificultăți pentru redresarea economică europeană. Pentru România, dependența de importurile de energie, inclusiv de gaze naturale, face țara vulnerabilă la fluctuațiile de prețuri. Creșterea costurilor cu energia are un impact direct asupra industriei și asupra consumatorilor, dar și asupra agriculturii, sector important pentru economia românească.

Pentru moment, autoritățile române nu au prezentat încă măsuri concrete de contracarare a efectelor crizei.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu