Guvernul prelungește plafonarea prețului la gaze naturale până în 2027 Guvernul a aprobat un mecanism prin care prețul gazelor naturale pentru populație rămâne plafonat la 0,31 lei pe kWh până la 1 aprilie 2027, a anunțat joi premierul Ilie Bolojan

Guvernul prelungește plafonarea prețului la gaze naturale până în 2027

Guvernul a aprobat un mecanism prin care prețul gazelor naturale pentru populație rămâne plafonat la 0,31 lei pe kWh până la 1 aprilie 2027, a anunțat joi premierul Ilie Bolojan. Decizia vizează menținerea stabilității prețurilor pentru consumatorii casnici, într-un context marcat de incertitudini geopolitice și obiective economice interne. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de guvern.

Premierul a explicat că această măsură este justificată de mai mulți factori. „Anul viitor România își va dubla capacitatea de alimentare cu gaz, vom deveni independenți și este cel mai bun moment pentru liberalizare, când oferta de gaz pe piață va fi suficientă”, a declarat Bolojan. El a adăugat că decizia are rolul de a proteja populația și de a asigura predictibilitate economică și socială.

Inflația și contextul internațional

Un alt element important în luarea acestei decizii este legat de impactul potențial al creșterii prețurilor la gaze asupra inflației. „Orice creștere de prețuri din energie înseamnă un impact cu efecte importante asupra inflației”, a subliniat premierul. Totodată, contextul geopolitic, inclusiv tensiunile din zona Golfului, a influențat decizia. Bolojan a menționat că, deși România nu depinde în mod direct de aprovizionarea din această zonă, „există efecte marginale și asupra noastră și vedeți ce efecte sunt pe piață, legat de aspectele emoționale din aceste situații”.

Prin urmare, guvernul a considerat că este necesar să intervină pentru a stabiliza prețurile pe piața internă. „Unde putem influența, adică pe piața gazelor, era normal să o facem”, a afirmat Bolojan. În plus față de aceste aspecte, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a precizat că prețul maxim de la producător scade, de la 120 lei la 110 lei pe MWh.

Detalii despre mecanismul de plafonare

Mecanismul aprobat prevede prețuri reglementate pentru transport (15 lei pe MWh), distribuție (maximum 69 lei pe MWh) și furnizare (15 lei pe MWh). Ministrul Energiei a subliniat că statul nu va mai suporta diferența dintre prețul de piață și cel plătit de consumatori, așa cum se întâmplă până la 31 martie. „Este evident că vorbim de un efort financiar pe care îl fac companiile din acest sector și le mulțumesc”, a precizat Ivan.

În ceea ce privește relația cu Comisia Europeană, ministrul Energiei a menționat că au avut loc discuții, dar că, având în vedere contextul actual, autoritățile de la Bruxelles nu vor avea obiecții. Procedura de infringement pentru amânarea liberalizării pieței gazelor este în curs.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu