UE vrea să sprijine regiunile de frontieră, inclusiv România, cu miliarde de euro
Comisia Europeană a prezentat o strategie amplă pentru sprijinirea regiunilor din Uniunea Europeană aflate la granița estică. Măsura include fonduri substanțiale pentru investiții, dar și proiecte de securitate și apărare. Vicepreședintele Comisiei Europene, Raffaele Fitto, a detaliat planurile în fața Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European. Inițiativa vine pe fondul tensiunilor geopolitice și al conflictului din Ucraina, țară cu care România împarte o graniță lungă.
„România este țara din UE care are cea mai lungă graniță cu Ucraina. De aceea, am solicitat în mod repetat o susținere mai puternică pentru regiunile UE aflate la granița estică, inclusiv prin crearea unui fond special destinat sprijinirii acestor regiuni”, a declarat europarlamentarul Dan Motreanu.
Proiecte pentru securitate și apărare
Strategia europeană vizează, în primul rând, consolidarea securității la frontiera estică. Aceasta presupune dezvoltarea unor proiecte comune de securitate și apărare. Printre acestea se numără supravegherea extinsă a zonei de frontieră, o inițiativă europeană de apărare împotriva dronelor, dar și dezvoltarea de sisteme comune de apărare aeriană și supraveghere din spațiu, incluse în proiecte precum Scutul Aerian European și Scutul Spațial European. Scopul este de a asigura o protecție sporită în fața potențialelor amenințări.
Fonduri consistente pentru investiții în infrastructură
În paralel cu măsurile de securitate, Comisia Europeană lansează instrumentul EastInvest, care va canaliza investiții de circa 28 de miliarde de euro către regiunile europene vecine cu Rusia, Ucraina și Belarus. Scopul este de a stimula economiile locale, de a extinde schimburile comerciale și de a consolida securitatea în regiunile respective. Mecanismul va facilita accesul inițiatorilor de proiecte la finanțare, prin împrumuturi și asistență de specialitate, încurajând astfel dezvoltarea economică.
România este vizată de aceste finanțări. Trei regiuni – Nord-Vest, Nord-Est și Sud-Est – sunt eligibile pentru a accesa fonduri pentru proiecte dedicate IMM-urilor, antreprenoriatului, agriculturii, transporturilor și conectivității. Proiectele vor fi finanțate prin acest program și prin granturi provenite din fondurile de coeziune. Prioritate vor avea, de asemenea, proiectele de infrastructură energetică transfrontalieră și modernizarea rețelelor de transport, inclusiv infrastructura rutieră, feroviară și portuară, unele urmând să aibă utilizare duală, civilă și militară.
Un alt obiectiv al programului este sprijinirea comunităților din zonele de frontieră pentru a limita migrația tinerilor către alte regiuni ale Uniunii. Comisia Europeană ia în calcul măsuri pentru menținerea tinerilor în regiunile de frontieră, precum dezvoltarea unor trasee de la educație către piața muncii și introducerea unor scheme de sprijin pentru achiziția primei locuințe, prin împrumuturi cu dobândă redusă destinate tinerilor profesioniști.
Europarlamentarul Dan Motreanu a precizat că strategia prezentată în Parlamentul European reprezintă un prim pas. Detaliile tehnice ale implementării, precum și calendarul exact de implementare a proiectelor vor fi stabilite în următoarele luni.
