Iranul a oprit 40.000 terminale Starlink

Iranul a neutralizat peste 40.000 de terminale de internet ale companiei Starlink, deținută de miliardarul american Elon Musk, care ofereau acces la internet manifestanților care încearcă să înlăture regimul de la putere. Acest lucru a fost anunțat de televiziunea publică de la Teheran, care a precizat că dispozitivele au fost neutralizate, dar nu a oferit detalii despre modul în care a fost realizată această operațiune.

Revoltele violente și represiunea
Protestele violente din Iran, care au început în decembrie, au fost descrise de autoritățile de la Teheran ca fiind orchestrate din străinătate, în special de către SUA și Israel. În urmă cu 11 zile, autoritățile iraniene au tăiat accesul la internet, pentru a împiedica protestatarii să se organizeze și să comunice cu străinătatea. Cu toate acestea, Elon Musk a venit în ajutorul protestatarilor, oferindu-le acces la internet prin rețeaua sa de sateliți Starlink.

Utilizatorii Starlink au nevoie de o antenă cu funcție de rooter pentru a se conecta la internet, dar semnalul unui terminal Starlink poate fi localizat. Acest sistem este interzis în Iran, iar cei care îl folosesc riscă să ajungă la închisoare. Se estimează că aproximativ 50.000 de terminale Starlink au fost introduse în țară pe căi ascunse.

Bilanțul protestelor
Protestele, lansate pe 28 decembrie de comercianții din Teheran care și-au văzut afacerile afectate de hiperinflație, s-au extins și au degenerat în violențe majore, soldate cu mii de victime și arestări. Acțiunea puternică a forțelor de ordine, descrisă de ONG-ul Amnesty International drept un “masacru”, a calmat în mare măsură aceste revolte și încercarea de înlăturare a regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei a fost cel puțin deocamdată zădărnicită.

eful poliției iraniene le-a dat luni un ultimatum de trei zile participanților la revolte să se predea, promițându-le că vor fi tratați cu “mai multă clemență”. Potrivit informațiilor oficiale, peste 3.000 de protestatari au fost arestați în timpul reprimării revoltelor, dar ONG-urile avansează cifre de aproximativ 20.000 de arestări. Nu au fost publicate oficial date despre numărul deceselor, dar ONG-ul Iran Human Rights estimează că cel puțin 3.428 de manifestanți au fost uciși. Ayatollahul Khamenei a menționat “mii de persoane ucise”, făcând referire la “răzvrătiți” despre care a spus că s-au lăsat manipulați de SUA și Israel.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu