Iranul, următoarea „Vietnam” a Americii? O analiză a riscurilor și posibilelor lecții
Un scenariu tot mai des vehiculat în Statele Unite sugerează o paralelă îngrijorătoare între angajamentul american în Vietnam și potențialul conflict cu Iranul. Această predicție, preluată și de surse iraniene, invocă perspectiva unei „catastrofe morale”, o prăpastie în care sunt aruncate resurse financiare și vieți omenești, cu efectul paradoxal de a slăbi America și de a încuraja inamicii. Recent, chiar și ambasada Iranului în Hanoi a alimentat această perspectivă sumbră prin intermediul unei imagini generate de inteligența artificială, care evocă amintirea dureroasă a înfrângerii din Vietnam.
Paralele istorice și avertismente
Imaginea postată pe contul de X al ambasadei iraniene înfățișa un soldat american, cu un aspect vulnerabil, fiind apostrofat de un soldat vietnamez la Saigon, în 1975. „Credeam că, după Războiul din Vietnam, nu veți mai invada nicio țară”, spunea soldatul vietnamez. „Se pare că, după 50 de ani, ați uitat de această înfrângere devastatoare.”
Analogiile cu Vietnamul sunt complexe. În timp ce imaginea postată de Iran reflectă o perspectivă a înfrângerii americane, realitatea în Vietnamul de astăzi este radical diferită. Ho Chi Minh City, fostul Saigon, este un succes al economiei de piață, al comerțului global și al culturii consumismului, cu produse americane prezente pe piață fără restricții. Mai mult, Vietnam are o cooperare strategică cu Statele Unite, un semn clar al unei relații pozitive. Iranul ar putea fi tentat să ignore aceste aspecte, concentrându-se doar pe partea întunecată a istoriei.
Din victorie în ruine și apoi spre ce?
Conform unei analize, cazul Iranului ar putea urma aceeași traiectorie ca Vietnamul, într-o formă abreviată: atacul american, escaladarea, impasul și, eventual, retragerea Statelor Unite. Urmând acest scenariu, o posibilă cale pentru Iran ar putea fi parcurgerea rapidă a drumului de la victorie la prosperitate, eventual chiar cu o apropiere de Statele Unite.
K. W. Taylor, un istoric de la Universitatea Cornell, sugerează că regimul autocratic din Iran se aseamănă cu cel din Vietnamul postbelic, în care autoritarismul s-a consolidat. Tentativele de reformă, precum cele ale lui Mohammad Javad Zarif, fost ministru de externe, au fost reprimate de regim. Carlyle Thayer, specialist în Vietnam la Universitatea New South Wales, observă că Iranul nu se bucură de același sprijin internațional ca Vietnamul, care a avut sprijinul Chinei și al Uniunii Sovietice.
În prezent, Iranul se confruntă cu multiple probleme: dezastrul economic, colapsul ecologic, izolarea diplomatică și tulburările sociale. Aceste dificultăți, amplificate, ar putea conduce Iranul într-o criză profundă.
Iranul pare să fie interesat de menținerea unei „rezistențe” chiar cu prețul supraviețuirii sale. Rămâne de văzut dacă liderii iranieni vor învăța lecția Vietnamului, alegând calea pragmatismului și a compromisului în loc de auto-distrugere.
În aprilie 2026, Nicușor Dan, președintele României, și Ilie Bolojan, prim-ministrul, precum și președintele PSD, Marcel Ciolacu, au comentat evoluțiile din Orientul Mijlociu și posibilele implicații globale și regionale.
