Atacuri masive rusești vizează infrastructura din regiunea Odesa și Izmail
Noaptea trecută, Rusia a lansat un nou atac masiv asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, vizând infrastructuri industriale, portuare și energetice. Atacul a provocat întreruperi în alimentarea cu energie electrică în mai multe localități din sudul regiunii, conform declarațiilor unui oficial local. Nu au fost raportate victime, dar pagubele materiale sunt semnificative.
Pagube însemnate și incendii în Odesa
Guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper, a confirmat atacul, menționând că acesta a afectat zona de sud a regiunii. Acesta nu a specificat ce porturi ucrainene au fost vizate de atac. Oficalul a precizat că, deocamdată, nu există informații despre victime.
În urma atacului, au izbucnit mai multe incendii, iar infrastructura critică a fost trecută la surse de energie de rezervă. Orașul Izmail, cel mai mare port ucrainean de pe Dunăre, a fost și el ținta unui atac „masiv” cu drone. Primarul localității a declarat că atacul a avariat infrastructura și clădiri rezidențiale.
Apărarea antiaeriană a interceptat majoritatea dronelor
Conform raportului Forțelor Aeriene Ucrainene, Rusia a lansat în total 178 de drone, inclusiv aproximativ 110 de tip Shahed. Apărarea ucraineană a reușit să neutralizeze 154 dintre acestea. Cu toate acestea, 22 de drone au reușit să își atingă țintele, lovind în 12 puncte diferite din Ucraina.
Atacurile au continuat și în dimineața zilei de marți, mai multe drone rusești fiind încă active în spațiul aerian ucrainean. În regiunea Zaporojie, guvernatorul Ivan Fedorov a raportat opt răniți și pagube importante la un terminal logistic al companiei private de curierat „Nova Poşta”.
