Rapsodul Domnica Trop, vocea neuitată a folclorului românesc, s-a stins din viață la 87 de ani
Luni, a trecut în neființă rapsodul Domnica Trop, recunoscută drept „privighetoarea de la marginea lumii”, la vârsta de 87 de ani. Trăind o viață dedicată păstrării tradițiilor populare românești, Trop a fost una dintre cele mai iubite voci ale folclorului din Oltenia, lăsând în urma sa o moștenire culturală inestimabilă.
Izverna, leagănul melodiilor
Născută într-o casă tradițională din Izverna, Mehedinți, Domnica Trop și-a început cariera artistică la 27 de ani, sub îndrumarea învățătorului Vasile Căpăstraru. Moorea amintiri plăcute de când a fost prezentată marilor artiști Maria Ciobanu și Ion Dolănescu, în cadrul unui spectacol folcloric din sat. „Acești mari artiști m-au dus, tot în 1973, la Festivalul Maria Tănase din Craiova, unde mi s-a înmânat un premiu special”, declara Trop pentru AGERPRES, povestind despre debutul ei în lumea muzicii.
Rapsodul și-a dedicat întreaga viață promoției muzicii populare de tradiție, cu un repertoriu care include piese celebre precum „Mărie, Mărie” și „Ursitoare, ursitoare”. „Cântecele mele sunt sufletul neamului meu, freamătul codrului din apropiere”, rememora ea cu emoție, însoțită de tristețea că, odată cu dispariția ei, o mare parte din acest patrimoniu cultural ar putea fi uitată.
Călătoriile și întâlnirile care i-au definit cariera
Pe parcursul carierei sale, Trop a avut parte de nenumărate întâlniri memorabile. Își aducea aminte cum, la București, avea o întâlnire cu Marioara Murărescu, care a așteptat-o la gară îmbrăcată în costum popular. „Se uita lumea la mine ca la urs, dar eu doar voiam să cânt”, povestea cu umor despre acel moment. Cu toate că a cântat în multe colțuri ale țării, rămânea profund legată de rădăcinile ei din Izverna, considerând acest loc ca fiind sursa inspirației sale.
Trop păstra în lada cu zestre aproximativ 20 de costume populare, fiecare cu o poveste distinctă legată de familie. Spunea cu mândrie că aceste piese sunt „valoroase” și că le-ar refuza pe oricine ar dori să le cumpere, afirmând: „Ar fi ca și cum mi-aș vinde ființa.” Această legătură profundă cu tradițiile îi conferea o autenticitate rar întâlnită în rândul rapsodilor din România.
Ultimele cuvinte, o moștenire de neuitat
În noiembrie 2013, Domnica Trop a primit titlul de Tezaur Uman Viu din partea Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, o recunoaștere a eforturilor sale de a păstra muzica populară românească. „Ar trebui ca cineva să se gândească și să le salveze. Eu mor mâine, poimâine și ele vor pieri odată cu mine”, a spus ea cu tristețe, conștientizând fragilitatea tradițiilor pe care le reprezenta.
Tristețea pierderii ei este profund resimțită în rândul celor care au cunoscut-o și au învățat de la ea. O dată cu dispariția sa, se închide o ușă spre un univers cultural autentic, o poveste de viață ce a răsunat din adâncurile tradiției românești. Gloria sa va trăi însă în cântecele pe care le-a lăsat în urmă, păstrând vie amintirea unei artiste care a dedicat totul artei și culturii sale.
