Artemis, noua misiune NASA spre Lună, promite să dezlege mistere vechi de secole
Oamenii de știință vor avea acces la tehnologii noi și mostre lunare, ceea ce va duce la elucidarea multor enigme. Explorarea Lunii, prin programul Artemis, ar putea schimba înțelegerea noastră despre satelitul natural al Pământului. Misiunea Artemis 2 a efectuat un zbor în jurul Lunii, iar Artemis 4 va duce astronauți pe Lună pentru prima dată din 1972.
Prin acest plan ambițios, NASA își propune să pună bazele unei prezențe umane continue pe Lună. Aceasta va genera un flux constant de date și probe, oferind o perspectivă nouă asupra acestui corp ceresc. Cu ajutorul noilor tehnologii și al numeroaselor mostre lunare, vor fi rezolvate numeroase enigme.
Cum s-a format luna?
Una dintre cele mai mari întrebări este legată de originea Lunii. Teoria principală susține că satelitul nostru natural s-a format în urma unei coliziuni între Pământ și o planetă de mărimea lui Marte, acum 4,5 miliarde de ani. O parte din materia rezultată în urma impactului s-a solidificat, formând Luna.
Accesul direct la roci noi și tehnicile moderne de analiză ar putea oferi dovezi mai clare în sprijinul acestei teorii. Cercetătorii vor putea analiza materiale aflate la mare adâncime, inclusiv fragmente din manta expuse în cratere, pentru a reconstitui cronologia oceanului magmatic care acoperea Luna în trecut.
Câtă apă există pe lună?
Cu decenii în urmă, se credea că Luna era complet lipsită de apă. Ulterior, s-a confirmat existența gheții în craterele de la polul sud, aflate în umbră permanentă. De asemenea, apa a fost găsită în stare cristalină în mineralele de la suprafață.
Misiunile Artemis vor explora aceste cratere. Scopul este de a stabili cantitatea de apă existentă și forma sub care aceasta se găsește. Evaluarea acestei resurse este vitală pentru viitoarele baze lunare.
De ce este fața ascunsă a lunii atât de diferită?
Dacă Luna este un corp ceresc unitar, de ce fața ascunsă, opusă celei vizibile de pe Pământ, prezintă o suprafață accidentată, în timp ce fața vizibilă este mai netedă? Această asimetrie reprezintă una dintre marile enigme lunare contemporane.
Expedițiile pe fața ascunsă a Lunii vor permite oamenilor de știință să studieze compoziția și evoluția termică a acestei emisfere. Aceste date vor fi cruciale pentru dezlegarea misterului.
Noile misiuni vor aduce răspunsuri despre Luna, dar explorarea lunară are o importanță mai mare. Conform planurilor, Artemis 4 va transporta astronauți pe Lună, marcând un nou început al explorării spațiale.
