Alexandru Mitriță, suspendat după un gest necugetat în China Extrema stânga română Alexandru Mitriță a fost suspendat pentru patru etape de Asociația Chineză de Fotbal, după ce a fost eliminat într-un meci din prima ligă chineză

Alexandru Mitriță, suspendat după un gest necugetat în China

Extrema stânga română Alexandru Mitriță a fost suspendat pentru patru etape de Asociația Chineză de Fotbal, după ce a fost eliminat într-un meci din prima ligă chineză. Jucătorul în vârstă de 29 de ani, legitimat la Zhejiang, a fost sancționat pentru un gest petrecut în timpul partidei cu Chongqing Tonglianglong, pierdută de echipa sa cu scorul de 0-1.

În minutul 88 al confruntării, Mitriță a fost surprins de arbitru și de camerele de filmat în timp ce trăgea de păr un adversar. Incidentul a dus la primirea cartonașului roșu direct de către fotbalistul român. Decizia arbitrului a fost urmată de o anchetă a oficialilor chinezi, care au decis suspendarea jucătorului și amendarea acestuia.

Amendă consistentă și penalizare pentru club

Pe lângă suspendarea de patru etape, Asociația Chineză de Fotbal a aplicat o amendă de 5.000 de euro lui Alexandru Mitriță. Nu este singura penalizare pentru fostul internațional român. Clubul Zhejiang a decis, de asemenea, să-l amendeze pe Mitriță cu o sumă considerabilă, de 60.000 de euro.

Mitriță a avut un început de sezon promițător în China, reușind să se impună în echipa de start. A fost titular în primele patru etape, timp în care a reușit să ofere trei pase decisive și să marcheze un gol. Zhejiang Professional ocupă în prezent locul 8 în clasament, cu două puncte acumulate. De menționat că echipa a fost penalizată cu 5 puncte la începutul sezonului de către federația chineză.

Reacția lui Mitriță după incident

Imediat după gestul său, Alexandru Mitriță a transmis un mesaj prin care și-a prezentat scuzele pentru comportamentul său. El a recunoscut că a fost copleșit de emoții și că a pierdut controlul în acel moment.
„Vreau să îmi prezint sincer scuzele pentru comportamentul din meciul de noaptea trecută. Copleșit de emoții, mi-am pierdut cumpătul și am eșuat în a mă controla! Îmi asum toată responsabilitatea. Nu acesta este modul în care mă comport de obicei”, a scris Mitriță.

„Regret cu sinceritate modul în care am gestionat situația și impactul negativ pe care l-a avut asupra echipei. Vreau să îmi cer scuze fanilor care mereu ne-au încurajat. În timp ce acest incident este regretabil, voi considera că este o lecție pentru dezvoltarea personală. Am învățat din această greșeală. Mulțumesc pentru critici. Ne vedem pe teren”, a mai adăugat fotbalistul.

Incidentul petrecut în China reprezintă un moment dificil pentru Alexandru Mitriță, care va fi nevoit să stea departe de gazon pentru următoarele patru etape din competiție.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu