Presiunea abisală: Secretul hranei din adâncuri
O nouă cercetare, realizată de oamenii de știință de la Universitatea din Danemarca de Sud (SDU), sugerează o perspectivă revizuită asupra vieții din adâncurile oceanului. Studiul arată că presiunea extremă din adâncimi poate „stoarce” nutrienți din particulele de „zăpadă marină”, oferind hrană microorganismelor și schimbând modul în care carbonul circulă în ocean. Descoperirile ridică semne de întrebare asupra modului în care înțelegem ecosistemele marine și impactul lor asupra ciclului global al carbonului.
„Stoarcerea” nutrienților sub presiune
De ani de zile, oamenii de știință au considerat adâncurile oceanice un mediu sărac din punct de vedere nutrițional, în care viața microbiană se luptă pentru resurse limitate. Însă, potrivit noilor cercetări, această imagine ar putea fi incompletă. Particulele de „zăpadă marină”, compuse din materie organică în descompunere, par să elibereze carbonul și azotul dizolvat atunci când ajung la adâncimi cuprinse între 2 și 6 kilometri. Acești nutrienți devin astfel accesibili microorganismelor din apa înconjurătoare.
„Presiunea acționează aproape ca un storcător de fructe uriaș,” explică biologul Peter Stief, autorul principal al studiului. „Ea stoarce compușii organici dizolvați din particule, iar microbii îi pot folosi imediat.” Se estimează că aceste particule pot elibera până la 50% din carbonul inițial și între 58% și 63% din azot în timpul coborârii lor în adâncuri.
Impactul asupra ciclului carbonului
Descoperirea are implicații semnificative asupra modului în care înțelegem ciclul global al carbonului. Dacă „zăpada marină” pierde cantități importante de carbon înainte de a ajunge pe fundul mării, mai puțin carbon ajunge în sedimentele de adâncime decât se credea anterior. Carbonul eliberat rămâne dizolvat în apa adâncă a oceanului, unde poate persista sute sau chiar mii de ani înainte de a reveni lent la suprafață și, eventual, în atmosferă.
În schimb, carbonul care ajunge să fie îngropat în sedimente urmează o cale distinctă. Odată prins în depozitele de pe fundul mării, el poate rămâne blocat timp de milioane de ani. În perioade lungi, acest carbon îngropat se poate acumula în cantități mari, iar o mare parte din petrolul și gazele naturale extrase astăzi s-au format prin acest proces. „Acest proces afectează cantitatea de carbon pe care oceanul o poate stoca și pentru cât timp,” spune Peter Stief.
Următoarea etapă: Explorarea directă în Arctica
Pentru a investiga în continuare acest fenomen, echipa de cercetători a creat „zăpadă marină” artificială în laborator, folosind alge microscopice și simulând condițiile de presiune din adâncuri. Experimentele au arătat că materia organică eliberată, în special proteine și carbohidrați, a stimulat o creștere rapidă a populațiilor bacteriene și a ratei de respirație, indicând o sursă de energie ușor accesibilă.
Următorul pas pentru cercetători este căutarea dovezilor directe ale acestui proces în ocean. Aceștia intenționează să caute amprente moleculare specifice în apele de adâncime și de suprafață, cu ocazia unei viitoare expediții în Arctica, la bordul navei germane de cercetare Polarstern.
