Răzvan Lucescu, vizită neașteptată în România: Mesajul după întâlnirea cu mircea Lucescu

Starea lui Mircea Lucescu este critică. Răzvan Lucescu a aterizat în România

Situația medicală a lui Mircea Lucescu este precară, conform declarațiilor oficiale. Răzvan Lucescu, fiul antrenorului, a aterizat de urgență în România după ce a stat pe banca lui PAOK Salonic în Grecia. Ministerul Sănătății a confirmat că Mircea Lucescu se află în stare critică și este internat la Terapie Intensivă.

Declarațiile lui răzvan Lucescu la spitalul universitar

Răzvan Lucescu, însoțit de familie, a vizitat luni dimineață Spitalul Universitar, unde este internat tatăl său. La plecare, antrenorul lui PAOK a făcut o scurtă declarație emoționantă. A cerut respect pentru acest moment delicat, indicând că informațiile oficiale vor fi comunicate de spital.

„E o situație grea și vă rog mult să încercați să respectați acest moment. Sunt cei de la spital care știu cel mai bine să explice. Dau comunicate atunci când este nevoie și când simt că e momentul. Înțelegeți asta. Nu e simplu deloc. Vă mulțumesc”, a transmis Răzvan Lucescu.

Reacții din lumea fotbalului

Antrenorul lui Panathinaikos, Rafa Benitez, a transmis, de asemenea, un mesaj de susținere pentru familia Lucescu. Acesta și-a exprimat susținerea în timpul conferinței de presă de după meciul PAOK – Panathinaikos. Gestul lui Benitez arată solidaritatea din lumea fotbalului, într-un moment atât de dificil.

Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu: Detalii oficiale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat duminică seară la Antena 3 gravitatea situației. Acesta a precizat că Mircea Lucescu se află în stare critică și a subliniat că starea acestuia s-a degradat în ultimele 24-48 de ore. Oficialul a adăugat că Lucescu este îngrijit la terapie intensivă, dar nu a făcut speculații cu privire la prognosticul medical.

Răzvan Lucescu a aterizat la Otopeni după ce a stat pe banca tehnică a echipei sale pe țărmuri elene. Un avion privat a fost pregătit pentru el după meciul cu Panathinaikos. După un zbor scurt, antrenorul a făcut o scurtă declarație la sosirea în România, confirând caracterul dificil și complicat al situației.

„Ce aș putea să vorbesc? E o situație grea, complicată. N-am mai multe… Sunt oamenii de la spital care vă vor da toate informațiile. Eu nu știu să vă explic acum”, a spus Răzvan Lucescu.

În acest moment, ministrul Sănătății a menționat că echipele medicale fac tot posibilul pentru a-i acorda asistența necesară.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu