Vremea de Paște: Vine frigul! Ninsori la munte și ploi în restul României

Vremea de Paște va fi mai rece decât în mod obișnuit pentru această perioadă a anului, cu temperaturi scăzute mai ales dimineața și noaptea, anunță meteorologii. Șanse de precipitații vor exista, dar vor fi reduse cantitativ. La munte este posibil să ningă, în timp ce în restul țării sunt așteptate ploi slabe.

Temperaturi mai scăzute și posibile ninsori la munte

Robert Manta, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, a precizat că, de Paște, precipitațiile vor fi mai degrabă izolate și slabe cantitativ. La munte, există posibilitatea unor ninsori ușoare. În celelalte regiuni, se așteaptă ploi slabe.

Regimul termic va înregistra totuși o ușoară creștere. Duminică, temperaturile vor putea atinge 16 grade Celsius în sudul și vestul țării. Cu toate acestea, diminețile și nopțile vor rămâne reci, cu minime apropiate sau chiar sub zero grade în jumătatea de nord a țării. Meteorologul a descris vremea ca fiind liniștită, dar cu temperaturi schimbătoare.

Vremea în București și la mare

Și pe litoral, vremea va fi mai rece decât în mod normal pentru această perioadă. Maximele nu vor depăși 10-12 grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 3 și 5 grade. La mare, nu sunt așteptate precipitații, iar soarele va fi prezent.

În București, vremea va fi răcoroasă, mai ales dimineața și noaptea, cu minime de 3-5 grade Celsius. La amiază, soarele își va face simțită prezența, iar temperaturile maxime vor urca spre 14-15 grade Celsius.

Prognoza pentru săptămâna viitoare

Și pentru săptămâna viitoare, se așteaptă o vreme mai rece decât în mod obișnuit, mai ales în partea de sud și de est a țării. În vest, temperaturile vor crește până la 19 grade Celsius. Veștile bune pentru restul regiunilor vor veni abia din a doua parte a săptămânii viitoare, când temperaturile vor deveni normale.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu