Triumf dramatic pentru Mirra Andreeva la Stuttgart: Tânăra rusoaică învinge-o pe Ostapenko după un meci epic
Mirra Andreeva a reușit o revenire spectaculoasă la turneul WTA 500 de la Stuttgart, învingând-o pe Jelena Ostapenko într-un meci dramatic. Rusoaica, care a avut un început de an mai puțin strălucit, pare să-și fi regăsit forma pe zgură, după ce a cucerit recent titlul la Linz. Meciul de la Stuttgart a demonstrat încă o dată talentul și determinarea tinerei jucătoare.
Andreeva a trecut printr-un rollercoaster emoțional în confruntarea cu letona Ostapenko. A condus cu 5-3 în primul set, dar l-a pierdut la tie-break. A dominat actul secund, însă în setul decisiv a fost condusă cu 4-1. Cu toate acestea, Andreeva a revenit senzațional și a câștigat meciul cu scorul de 6-7, 6-2, 6-4, asigurându-și un loc în optimile de finală.
Reacțiile lui Andreeva după victoria incredibilă
La interviul de după meci, Andreeva a recunoscut că a trecut prin momente de îndoială, dar spiritul de luptătoare a ajutat-o să revină în joc. „Ca să fiu sinceră, nu credeam că voi putea reveni în setul al treilea, dar ultimul turneu pe care l-am jucat la Linz mi-a arătat că pot câștiga de la orice scor, așa că am continuat să cred în mine și am încercat să profit de fiecare ocazie pe care am avut-o și, încet, punct cu punct, am simțit că mă reîntorc în meci”, a declarat Andreeva. Ea a adăugat că Ostapenko este o adversară dificilă, mai ales într-un meci din primul tur.
Promisiunea Mirrei: „Voi încălca regulile”
Pe lângă performanțele sportive, Mirra Andreeva a stârnit zâmbete în rândul publicului cu declarațiile sale legate de premiul oferit de organizatorii turneului. Concret, câștigătoarea de la Stuttgart va primi, ca de obicei, un automobil Porsche. Problema este că Andreeva nu are permis de conducere.
„Dacă reușesc să ajung în finala turneului și să câștig, voi lua mașina asta și voi intra pe teren. Nu-mi pasă dacă nu am permis de conducere.”, a spus rusoaica, dând de înțeles că nu va ține cont de acest aspect. Gestul a amuzat asistența și a reflectat entuziasmul și încrederea tinerei jucătoare.
În optimile de finală, Mirra Andreeva o va înfrunta pe Alycia Parks, pe care a învins-o deja la US Open 2025. Un eventual succes o poate aduce pe Andreeva într-un duel de gală în sferturi, cu Iga Swiatek, care a început și ea cu dreptul competiția din Germania.
