Conform Descopera: Viață antică, ascunsă sub gheața din Antarctica
nnCascadele de Sânge din Antarctica uimesc lumea științifică nu doar prin spectacolul lor natural deosebit, ci mai ales prin ecosistemul de bacterii care a supraviețuit sub gheață timp de peste un milion de ani, în absența luminii solare și a oxigenului. Cercetătorii au reușit, în sfârșit, să elucideze mecanismul prin care apa bogată în fier ajunge la suprafață, conferindu-i gheții acea culoare roșiatică distinctă.nnDescoperite în 1911 de geologul australian Griffith Taylor, aceste cascade au primit numele după apa de un roșu intens care se prelinge din ghețarul Taylor. Inițial, Taylor a crezut că nuanța se datorează algelor, însă analizele ulterioare au demonstrat o explicație mult mai complexă, legată de o sursă subterană de apă sărată.nnPotrivit cercetărilor recente, apa provine dintr-un rezervor de saramură extrem de bogat în fier, izolat sub ghețarul Taylor de cel puțin 1,5 milioane de ani. Pe măsură ce ghețarul s-a deplasat, o porțiune de apă marină a rămas captivă sub straturi groase de gheață. Concentrația de sare a crescut atât de mult încât acest lichid nu îngheață nici măcar la temperaturile extrem de scăzute din Antarctica.nnMecanismul prin care apa ajunge la suprafață este unul ingenios. Atunci când această apă bogată în fier intră în contact cu oxigenul din atmosferă, fierul suferă un proces de oxidare, similar formării ruginii, ceea ce îi conferă culoarea roșie. Fenomenul a pus pe jar cercetătorii timp de decenii, care nu înțelegeau cum reușește apa sărată să parcurgă distanța de sute de metri sub gheață până la suprafață.nnAbia în 2017, o echipă de la Universitatea din Alaska Fairbanks a descoperit, cu ajutorul tehnologiei radar, o rețea complexă de canale subterane sub presiune. Aceste canale permit apei să parcurgă aproximativ 300 de metri în interiorul ghețarului. Explicația sta în salinitatea extremă a apei, care îi scade punctul de îngheț. Mai mult, pe măsură ce o parte din apă îngheață, procesul eliberează căldură. Această căldură încălzește gheața din jur și menține deschis canalul prin care continuă să circule restul lichidului.nn”Deși pare contraintuitiv, apa eliberează căldură atunci când îngheață, iar această căldură încălzește gheața mai rece din jur”, a explicat glaciologul Erin Pettit. Ghețarul Taylor este, în prezent, cel mai rece ghețar cunoscut în care apa continuă să curgă permanent.nn
Ecosistem unic, la un milion de ani distanță
nnCea mai spectaculoasă descoperire legată de Cascadele de Sânge nu este, totuși, culoarea roșiatică a apei, ci existența unei forme de viață ancestrale, complet izolată. La sute de metri adâncime, la adăpost de lumina soarelui și de oxigen timp de peste un milion de ani, trăiesc comunități active de bacterii. Aceste microorganisme își obțin energia din compuși ai sulfului, adaptându-se la un mediu aparent steril, cu resurse extrem de limitate.nnMicrobiologul Jill Mikucki de la Universitatea din Tennessee a depus eforturi susținute timp de mai mulți ani pentru a obține mostre de apă suficient de pure pentru analiză. Rezultatele au confirmat existența unui ecosistem microbian capabil să supraviețuiască în condiții considerate, până de curând, incompatibile cu viața.nnAcest mediu subteran extrem de rece și lipsit de oxigen reprezintă un model valoros pentru studiul posibilității existenței vieții pe alte corpuri cerești înghețate din Sistemul Solar, cum ar fi sateliții Europa (al lui Jupiter) sau Enceladus (al lui Saturn).nn
Mecanismele presiunii subterane
nnÎn cursul anului 2018, cercetătorii au reușit să documenteze, în premieră, mecanismul prin care saramura este împinsă spre suprafață. O stație GPS instalată în apropiere, o cameră care fotografia zilnic zona și senzori de temperatură au înregistrat simultan modificări clare ale ghețarului. Nu mult după aceste observații, nivelul suprafeței ghețarului a scăzut cu aproximativ 15 milimetri, viteza de deplasare a ghețarului a încetinit cu aproape 10%, iar pe suprafață au apărut noi pete roșii, indicând eliberarea de apă.nnConcluzia a fost că presiunea acumulată în rezervorul subteran de saramură crește treptat, determinând împingerea apei la suprafață în impulsuri succesive. Fiecare dintre aceste evenimente provoacă schimbări minore în structura ghețarului și îi încetinește, temporar, deplasarea. Monitorizarea acestor fenomene ar putea transforma Cascadele de Sânge într-un indicator natural valoros pentru înțelegerea proceselor din interiorul ghețarului Taylor și a evoluției acestuia în timp.
Sursa: Descopera
