Conform Antena 3: Situația precară de pe șantierul Canalului Dunăre-București, dezvăluită de CNSAS
Documente recente publicate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) aruncă o nouă lumină asupra proiectului Canalului Dunăre-București, unul dintre obiectivele propagandistice ale regimului Ceaușescu. Rapoartele Securității din anii 1988 și 1989 descriu o realitate dură, marcată de lipsuri acute de personal, combustibil și piese de schimb, precum și de condiții precare de muncă și hrană insuficientă pentru muncitori.
Originile proiectului, dinaintea Epocii Ceaușescu
Deși regimul comunist a prezentat Canalul Dunăre-București ca pe o realizare emblematică a „Epocii Ceaușescu”, ideea unei legături navigabile între Capitală și Dunăre datează de mult timp. Conform CNSAS, inginerul Nicolae Cucu Starostescu propunea în 1880 un proiect similar, în cadrul lucrărilor de sistematizare a BUCUREȘTIULUI.
Planurile au fost reluate în perioada interbelică, Parlamentul adoptând chiar o lege în 1929 pentru construirea unui canal între București și Dunăre. Proiectul a fost însă abandonat din cauza Marii Crize Economice și a celui de-al Doilea Război Mondial. Noi schițe au fost înaintate în anii 1938-1939, dar au fost din nou părăsite din cauza izbucnirii conflictului mondial.
Decizia lui Ceaușescu și problemele de pe șantier
Decizia de a construi Canalul Dunăre-București a fost luată în vara anului 1984, după inaugurarea Canalului Dunăre-Marea Neagră. Dintre variantele analizate, Nicolae Ceaușescu a optat pentru amenajarea cursului râului Argeș, o soluție considerată a fi cea mai costisitoare și problematică, atât în construcție, cât și în exploatare.
Lucrările propriu-zise au început în septembrie 1986. Un document al Securității din Giurgiu, datat august 1988, arată că pe șantier erau prezenți doar 3.400 de muncitori, dintr-un total de 16.000 prevăzuți. Situația utilajelor era, de asemenea, critică, mai puțin de jumătate din numărul necesar fiind funcțional. Multe utilaje stăteau nefolosite din cauza lipsei de combustibil, lubrifianți și piese de schimb.
Condițiile de cazare și alimentație ale muncitorilor erau deplorabile, aceștia locuind în barăci și corturi, fără utilități de bază, iar hrana era de proastă calitate. Un raport din noiembrie 1989 confirma că situația nu se îmbunătățise, iar lipsa resurselor ducea la nerealizarea planurilor, reducerea salariilor și nemulțumirea muncitorilor. Unii cereau chiar să fie trimiși acasă sau părăseau șantierul fără aprobare.
Sursa: Antena 3
