Universitatea Craiova a învins Rapidul într-un meci tensionat, scor 1-0, consolidându-și poziția în play-off-ul Superligii. Golul victoriei a fost marcat de Assad Al Hamlawi, în startul reprizei secunde, în fața a peste 20.000 de spectatori.
Reacțiile lui Filipe Coelho după meci
Antrenorul portughez al Universității Craiova, Filipe Coelho, a subliniat importanța suporterilor în succesul echipei. Acesta le-a mulțumit fanilor pentru sprijinul lor constant și a evidențiat atmosfera creată pe stadion. Coelho a vorbit, de asemenea, despre transferul portarului Joao Goncalves, adus după accidentările lui Isenko și Silviu Lung Jr.
”În primul rând vreau să le mulțumesc suporterilor. Sunt uimitor și ne ajută enorm, victoria e pentru ei. Sunt foarte fericit. Sunt trei puncte importante. Cred că în ultimele meciuri nu am marcat din faze fixe, dar acum am reușit. Îmi fac treaba, încerc să ajut toți jucătorii. Uneori vreau să intru și eu să joc, dar e mai bine că nu mai pot. Ei sunt mai buni”, a declarat Coelho.
Antrenorul a abordat și subiectul relației cu Alex Dobre, cu care a discutat în portugheză. ”Am vorbit cu el în portugheză, a fost ceva normal. Ne-am urat noroc, respect toți jucătorii. Nu eu l-am adus (n.r. pe Joao Goncalves), clubul l-a adus. Eu lucrez cu ce am, dar în acest moment îl aveam doar pe Popescu. Avem probleme cu Isenko și Silviu, așa că am adus un nou portar. În acest moment trebuie să ne recuperăm și să vedem ce jucători avem la dispoziție pentru semifinala Cupei”, a adăugat Coelho.
Duelul cu Dinamo în semifinalele Cupei României
Pentru Universitatea Craiova, următorul meci este o confruntare cu Dinamo în semifinalele Cupei României. Meciul se va juca la București, unde craiovenii au obținut o victorie, scor 1-0, în fața „câinilor” în play-off, grație golului marcat de Monday Etim.
În sezonul regulat, cele două echipe au încheiat la egalitate, 2-2 pe terenul Craiovei și 1-1 în deplasare. Semifinala Cupei României se anunță a fi un meci crucial, fiind un pas important spre un trofeu. În cealaltă semifinală se vor confrunta FC Argeș și Universitatea Cluj.
Meciul cu Dinamo se va disputa la București, într-o dată ce va fi anunțată ulterior.
