Drăgușin, ca și VÂNDUT de Tottenham? Vine înlocuitor din Premier League!

Radu Drăgușin ar putea părăsi Tottenham, în contextul în care clubul londonez pare să se pregătească de schimbări majore în defensivă, conform informațiilor apărute recent. Discuțiile pentru transferul unor fundași în perioada de mercato din vară sunt deja în desfășurare, iar viitorul internaționalului român la Spurs devine tot mai incert.

Schimbări majore în defensiva lui Tottenham

Tottenham este în negocieri avansate pentru transferul lui Marcos Senesi, fundașul celor de la Bournemouth, care ar putea ajunge liber de contract în această vară. Londonezii îl urmăresc și pe Robertson, de la Liverpool, un jucător cu experiență în Premier League. Aceste mutări potențiale ar putea afecta serios poziția lui Drăgușin în echipă.

Mutările depind, totuși, de un aspect esențial: evitarea retrogradării. Tottenham se află într-o situație complicată în clasament, iar eventualul eșec ar putea bloca aceste transferuri. Mai mulți jucători din defensivă sunt vizați de posibile plecări, iar numele lui Radu Drăgușin apare tot mai des printre cei vizați. Pe lângă fundașul român, situația lui Cristian Romero și Micky van de Ven este de asemenea sub semnul întrebării.

Romero este dorit de Atletico Madrid, iar prestațiile slabe din defensivă au atras critici, inclusiv din partea unor foști jucători ai clubului. Situația se complică pentru Drăgușin, care a fost transferat recent, dar nu a reușit să se impună.

Drăgușin, tot mai departe de echipa de start?

Noul antrenor al lui Spurs a explicat deja stilul de joc pe care vrea să-l implementeze, iar în defensivă pare să se bazeze, cel puțin pentru moment, pe cuplul Van de Ven – Romero. În aceste condiții, șansele lui Radu Drăgușin de a deveni titular sunt foarte mici, iar o plecare către un alt club pare tot mai probabilă.

Roberto De Zerbi, viitorul antrenor al echipei, a subliniat importanța posesiei și a jocului ofensiv, indicând o posibilă restructurare a echipei. El a menționat intenția de a readuce „acel Tottenham” din perioada în care se afla la Brighton.

„Îmi doresc să avem posesia. Vreau să văd din nou acel Tottenham pe care l-am văzut când Postecoglou era la echipă, iar eu mă aflam la al doilea sezon la Brighton. Postecoglou avea la dispoziție mulți dintre jucătorii de acum, iar Tottenham era una dintre cele mai bune echipe în ceea ce privește calitatea jocului. Cu Pedro Porro, cu Destiny Udogie, Micky van de Ven și Cristiano Romero îmi doresc să văd asta din nou”, a declarat De Zerbi.

Radu Drăgușin a fost transferat la Tottenham în această iarnă, dar momentan nu a reușit să se impună în primul „11”.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu