Victorie în instanță pentru o persoană transgender: Statul român obligat să emită un nou certificat de naștere
Un bărbat transgender cu dublă cetățenie a obținut o victorie definitivă în instanță în România, după ce Tribunalul București a respins apelurile formulate de autorități. Decizia obligă statul român să elibereze un nou certificat de naștere care să reflecte identitatea recunoscută de Arian Mirzarafie-Ahi în Marea Britanie, înainte de Brexit. Hotărârea Judecătoriei Sector 6 București a rămas definitivă. Asociația ACCEPT, care militează pentru drepturile persoanelor LGBT, a salutat decizia.
Un proces care a durat ani
Procesul a început în 2021, când Arian Mirzarafie-Ahi a dat în judecată Direcția Evidența Persoanelor Cluj, după ce aceasta a refuzat să-i transcrie actele emise de statul britanic. Instituțiile române îi solicitau să repete în România procedurile de recunoaștere legală a genului deja parcurse în Regatul Unit, unde această procedură durase aproximativ patru ani. ONG-ul ACCEPT a subliniat că refuzul autorităților române l-a pus pe Arian în situația de a trăi cu două seturi de acte și două identități diferite.
În 2024, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) s-a pronunțat în favoarea lui Arian, stabilind că statele membre sunt obligate să transcrie actele de identitate ale persoanelor transgender care au urmat o procedură de recunoaștere juridică a genului în Uniunea Europeană. Arian a fost reprezentat în instanță de avocata Iustina Ionescu. „Astăzi, pe 31 martie, sărbătorim Ziua Vizibilității Persoanelor Trans, și mă bucur să folosesc acest prilej pentru a mă întoarce către oamenii din comunitatea mea cu vești bune. Am câștigat definitiv în instanțele din România! Este nu doar victoria mea, ci și a noastră – a celor care încă așteaptă să fie văzuți, auziți și recunoscuți,” a declarat Arian Mirzarafie-Ahi.
Implicații și reacții
Avocata Iustina Ionescu a subliniat importanța deciziei: „Procesul în care l-am însoțit pe Arian în ultimii ani are, iată, un deznodământ care în sfârșit îi face dreptate. Mai mult decât o victorie personală, hotărârea confirmată de Tribunalul București este un pas major pentru respectarea drepturilor tuturor persoanelor transgender din România.” Directorul executiv al Asociației ACCEPT, Victor Ciobotaru, a declarat: ,,Cazul lui Arian e încă un exemplu viu că se poate. Că tot ce facem noi contează, că dreptatea încă există și că un viitor mai bun pentru comunitatea LGBTI din România este posibil.”
Hotărârea Tribunalului București prevede, de asemenea, obligativitatea achitării cheltuielilor de judecată și impune Direcției Evidența Persoanelor Cluj să elibereze de urgență un nou certificat de naștere. Conform declarațiilor Asociației ACCEPT, în cazul nerespectării acestei decizii, se vor solicita penalități de întârziere.
