Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a avertizat că instituția este pregătită să acționeze, dacă va fi necesar, în contextul creșterii inflației și a riscurilor economice generate de conflictul din Orientul Mijlociu. Declarațiile vin cu puțin timp înainte de ședința de politică monetară a BCE din 30 aprilie.
Inflația, sub lupa bce
Lagarde a subliniat că războiul va avea un impact semnificativ pe termen scurt asupra inflației, în special din cauza prețurilor mai mari la energie. Consecințele pe termen mediu vor depinde de intensitatea și durata conflictului. „Războiul din Orientul Mijlociu a făcut mult mai nesigure perspectivele și a creat riscuri ridicate la adresa inflației și riscuri negative în privința evoluției economiei”, a declarat Lagarde.
Rata anuală a inflației în zona euro a crescut până la 2,6% în martie, de la 1,9% în februarie, conform Eurostat. Ținta de inflație pe termen mediu a BCE este de 2%. Analiștii se așteaptă ca BCE să majoreze de două ori dobânda anul acesta, anticipând că inflația va rămâne peste țintă în următorii ani.
BCE nu se angajează într-o traiectorie specifică a ratei dobânzii. Banca trebuie să monitorizeze semnele timpurii ale impactului șocului energetic asupra inflației, inclusiv evoluția salariilor și a așteptărilor inflaționiste.
Scenarii pesimiste pentru economia europeană
Scenariul de bază al BCE prevede o inflație de 2,6% anul acesta, de la aproximativ 2% anul trecut. Într-un scenariu „nefavorabil”, inflația ar putea depăși 4% în semestrul doi din 2026, revenind la țintă până la jumătatea anului următor. Un scenariu „sever” ar putea duce la o inflație de peste 6% la începutul anului viitor, fără revenire la țintă în anii următori.
„Dacă ne aşteptăm ca rata inflaţiei să devieze semnificativ şi persistent de ţintă, răspunsul trebuie să fie corespunzător de puternic sau persistent. Altfel, riscul de-ancorării aşteptărilor inflaţioniste va deveni acut”, a explicat șeful BCE. Acesta a mai adăugat că „dacă deviațiile aşteptate de la ţinta noastră de inflaţie sunt mai mari şi mai persistente, necesitatea de a acţiona devine mai puternică”.
Măsuri iminente pentru controlul prețurilor
Luna trecută, Banca Centrală Europeană a menținut nemodificate ratele dobânzilor, dar a semnalat că urmărește cu atenție riscurile la adresa inflației și creșterii economice. Banca Centrală Europeană va analiza datele și va lua deciziile corespunzătoare în următoarea ședință din 30 aprilie, pentru a asigura stabilitatea prețurilor.
