Lista neagră a lui Real Madrid: Cine sunt fotbaliștii „OUT”?

Real Madrid trece printr-o perioadă dificilă, cu rezultate sub așteptări în La Liga și o eliminare prematură din Liga Campionilor. Clubul a demarat o „curățenie” în lot, patru jucători urmând să părăsească echipa antrenată de Alvaro Arbeloa.

Lista neagră de la Real Madrid

După 31 de etape disputate în campionatul Spaniei, Real Madrid ocupă locul secund, cu 70 de puncte, la o distanță considerabilă de liderul FC Barcelona, campioana en-titre. În ultimele două partide, “galacticii” au suferit o înfrângere surprinzătoare cu Mallorca și au remizat cu Girona.

Publicația britanică The Athletic, citată de Mundo Deportivo, a dezvăluit lista neagră a clubului madrilen. Pe aceasta se regăsesc patru fotbaliști care vor pleca de la echipă până la vară. Printre aceștia se numără fundașii David Alaba și Raul Asencio, mijlocașul Dani Ceballos și atacantul Gonzalo Garcia.

Dintre aceștia, situația lui Alaba pare a fi cea mai clară. Contractul fundașului austriac expiră în iunie 2026, iar clubul nu i-a propus o prelungire a înțelegerii. Alaba a venit la Real Madrid în 2021 de la Bayern, dar cota sa de piață a scăzut considerabil.

Asencio, care are contract până în 2031, ar putea fi vândut. Ceballos și-a exprimat deja dorința de a pleca, iar clubul pare să accepte această decizie. Tânărul atacant Garcia a avut evoluții apreciate, dar este, de asemenea, pe lista de plecări.

Arbeloa, sub semnul întrebării

Pe banca tehnică, Alvaro Arbeloa nu a reușit să redreseze situația echipei. Real Madrid a ratat calificarea în sferturile Cupei Spaniei și a fost eliminată din Liga Campionilor de Bayern Munchen.

Viitorul lui Arbeloa la Real Madrid este incert, zvonurile despre o posibilă înlocuire fiind tot mai insistente. Jurgen Klopp și Zinedine Zidane sunt printre numele vehiculate pentru a prelua echipa.

În actualul sezon, David Alaba a jucat în 13 meciuri, în timp ce Asencio a bifat 31 de partide. Garcia a evoluat în 33 de meciuri, marcând șase goluri și oferind două pase decisive.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu