Ion Țiriac, despre David Popovici: ”Uite, mă, Camelia, uite ce bate ăla apa, ăla câștigă”
Miercuri, de la ora 20:15, telespectatorii vor putea urmări emisiunea ”Interviurile Digi Sport” cu Ion Țiriac, în premieră, în platoul Digi Sport 1. În cadrul emisiunii, omul de afaceri a povestit despre prima întâlnire cu David Popovici, dar și despre o discuție avută cu Camelia Potec, în urmă cu aproximativ un deceniu.
Un pariu ratat cu Camelia Potec
În urmă cu zece ani, Ion Țiriac, însoțit de Camelia Potec, a asistat la o cursă la care participa David Popovici, pe atunci doar un tânăr sportiv. Miliardarul era convins că un alt concurent va ieși învingător. ”Îmi aduc aminte și de istoria cu domnul Popovici. Țiriac a povestit cum a văzut pentru prima dată un concurs al lui David Popovici.
Camelia Potec, campioană olimpică și actuala președintă a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM), l-a contrazis pe Țiriac, indicându-l pe David Popovici drept câștigător, spre surprinderea acestuia. ”Și mă uitam și zic: Uite, mă, Camelia, uite ce bate ăla apa, ăla câștigă. Ion, nu e ăla! Uită-te la al 3-lea, uite cum alunecă ăla pe apă, ăla e!. Și ăla era Popovici!”, a declarat Ion Țiriac.
Popovici, un înotător de succes
David Popovici este primul campion olimpic din istoria natației din România. A cucerit aurul la 200 m liber la Jocurile Olimpice din 2024 și bronzul la 100 m liber, la aceeași competiție. În palmaresul său se regăsesc 4 medalii de AUR la Campionatele Mondiale și alte 4 la Campionatele Europene, la 100 m și 200 m liber.
Camelia Potec, prezentă la Constanța
Camelia Potec a fost prezentă, la începutul acestui an, la Constanța, la inaugurarea unui nou bazin de înot, care aparține de Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Cu această ocazie, viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, i-a acordat Cameliei Potec emblema de onoare a Forțelor Navale. Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a transmis pe Facebook un mesaj cu privire la eveniment.
Noul bazin de înot din cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” a trecut printr-un amplu proces de reabilitare și este un proiect important pentru municipiul Constanța. Momentul inaugurării a fost marcat printr-o demonstrație de înot a studenților și prin discursurile ce au subliniat importanța existenței unor facilități moderne pentru pregătirea sportivă la cele mai înalte standarde.
