Conform Descopera: Dezastru ecologic de proporții, cu peste 60% dintre puii de păsări acvatice afectați
O rezervație ornitologică importantă din CALIFORNIA, cunoscută altădată ca un sanctuar pentru numeroase specii de păsări acvatice, a devenit scena unuia dintre cele mai grave dezastre ecologice cauzate de practicile agricole de drenaj. Întreaga problemă a fost generată de apa provenită din zonele agricole irigate, care transporta cu sine seleniu, un element prezent în mod natural în solul regiunii. Consecințele devastatoare s-au manifestat în mod deosebit în anii 1980, când cercetătorii au constatat că poluarea cu seleniu pătrundese rapid în lanțul trofic, amenințând în mod direct reproducerea păsărilor.
Poluarea cu seleniu, o consecință a drenajului agricol
Rezervorul Kesterson, finalizat în 1971 ca parte a unui amplu sistem de drenaj, a început să primească ape uzate din agricultură după suspendarea construcției Canalului de Drenaj San Luis. Începând cu anul 1978, drenajul agricol subteran a început să fie redirecționat către rezervație, iar până în 1981, apa care intra în Kesterson era în întregime apă salină de drenaj. Problema principală a constat în faptul că apa de irigații mobiliza compuși de seleniu din solurile specifice zonei, transportându-i apoi prin sistemul de drenaj către rezervație.
Impactul devastator asupra faunei acvatice
Odată ajunse în lacurile rezervorului Kesterson, apele au suferit procese de evaporare și biologice care au contribuit la concentrarea seleniului. Acest element toxic a fost apoi ingerat de organismele acvatice, intrând astfel în lanțul trofic. Ulterior, păsările acvatice au consumat aceste organisme, acumulând seleniu în țesuturile lor. În 1983, un studiu realizat de Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite ale Americii, cunoscut sub numele de „Efectul Kesterson”, a relevat cifre alarmante: 64% dintre embrionii și puii de păsări acvatice examinați prezentau malformații sau decese. Acest procent reflectă impactul direct asupra dezvoltării și supraviețuirii păsărilor în primele etape ale vieții.
Măsuri și monitorizare pe termen lung
În fața amplorii dezastrului ecologic, au fost implementate măsuri de control și curățare. Un ordin emis în 1985 a stabilit pașii concreți, iar în următorii trei ani, porțiuni ale rezervorului au fost umplute cu pământ, transformând astfel habitatele acvatice în zone terestre. Monitorizarea atentă a situației a început în 1989 și a continuat, cu anumite ajustări, până în 2014. Rezolvarea problemei contaminării cu seleniu a necesitat mai mult de două decenii, conform analizelor științifice. Rezultatele monitorizării din 2013 și 2014 au indicat concentrații de seleniu relativ stabile și un risc redus pentru fauna sălbatică, conform unui studiu publicat în 2020.
Sursa: Descopera
