Protecția solară, o preocupare străveche
Recomandarea de a folosi cremă cu protecție solară, popularizată în anii ’90, pare să fi regăsit o relevanță crescândă odată cu apariția tot mai multor cazuri de cancer de piele. Întrebarea care se pune este cum se protejau oamenii din cele mai vechi timpuri de efectele nocive ale soarelui. Majoritatea populațiilor umane au avut pielea închisă la culoare pentru o perioadă îndelungată din istorie. Pigmentarea intensă, datorată melaninei, oferea o apărare naturală împotriva radiațiilor ultraviolete, dar totodată limita sinteza vitaminei D. Aceasta ar putea explica evoluția treptată a pielii deschise la culoare în regiunile nordice, cu expunere solară redusă.
Ipoteze revisionate asupra rolului melaninei
Mult timp s-a crezut că dezvoltarea pielii închise la culoare la oamenii timpurii, apărută în Africa, a fost un răspuns evolutiv direct la riscul de cancer de piele. Totuși, un studiu recent publicat contrazice această teorie. Cercetătorii care au analizat cazurile de cancer de piele în rândul australienilor de origine anglo-celtică au observat că apariția bolii are loc, preponderent, după vârsta reproductivă. Acest lucru sugerează că riscul oncologic nu a fost factorul determinant principal în selecția naturală.
Oamenii de știință propun acum că melanina ar fi oferit protecție împotriva altor consecințe negative ale expunerii la soare. Printre acestea se numără deshidratarea severă cauzată de arsurile solare și distrugerea acidului folic, o vitamină esențială pentru dezvoltarea fetală. Aceste riscuri ar fi putut avea un impact mai mare asupra supraviețuirii și reproducerii în mediile timpurii.
Ocrul, aliatul preistoric împotriva soarelui
În ciuda adaptărilor pielii, protecția suplimentară împotriva soarelui a fost necesară chiar și pentru oamenii cu piele închisă. Unul dintre cele mai eficiente remedii naturale utilizate în preistorie a fost ocrul. Acest pigment mineral, compus în principal din oxid de fier, are capacitatea de a dispersa eficient radiațiile ultraviolete.
Experimentele realizate în 2015 au demonstrat că ocrul cu granulație fină oferă o protecție solară superioară. Dovezile arheologice de la Qafzeh, din Israel, indică faptul că Homo sapiens transportau o varietate de ocr fin de la distanțe de peste 60 de kilometri, sugerând conștientizarea proprietăților sale protectoare. Și comunitățile africane contemporane folosesc ocrul, aplicându-l direct pe piele sau amestecându-l cu grăsimi animale.
Un fenomen global cu implicații evolutive
Utilizarea ocrului a cunoscut o creștere semnificativă în urmă cu aproximativ 40.000 de ani. Această perioadă coincide cu evenimentul Laschamp, când câmpul magnetic terestru s-a diminuat timp de circa 300 de ani, expunând planeta la un flux mai intens de radiații ultraviolete. Unii cercetători speculează că acest episod ar fi putut contribui la dispariția neanderthalienilor. Spre deosebire de Homo sapiens, care confecționau haine bine adaptate și utilizau ocru, neanderthalienii purtau, se pare, piei de animale mai largi, oferind o protecție incompletă. Deși este o ipoteză, nu există dovezi directe care să lege dispariția neanderthalienilor de expunerea la radiații UV. Creșterea frecvenței utilizării ocrului, însă, subliniază importanța protecției solare pentru oamenii preistorici, o preocupare la fel de relevantă și în prezent.
Sursa: Descopera
