Noua lege a salarizării în discuție: Decuplarea de salariul minim și schimbări majore Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că discuțiile privind noua lege a salarizării, un jalon important din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sunt într-o fază avansată

Noua lege a salarizării în discuție: Decuplarea de salariul minim și schimbări majore

Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că discuțiile privind noua lege a salarizării, un jalon important din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), sunt într-o fază avansată. O schimbare majoră vizează decuplarea formulei de calcul a salariilor bugetarilor de valoarea salariului minim. Această măsură ar putea aduce modificări semnificative în modul în care sunt stabilite veniturile angajaților din sectorul public.

Un indice de referință în locul salariului minim

Una dintre variantele examinate pentru noua lege prevede o grilă de salarizare de la 1 la 8, raportată la salariul minim brut, care urmează să crească la 4.325 de lei de la 1 iulie. Această abordare ar putea genera creșteri salariale de 25-30%. Cu toate acestea, Manole a subliniat importanța unei precizări: „În următoarea Lege a salarizării nu va exista o corelare sau indicele va fi un indice de referință, să-i zic așa, nu salariul minim.” Ministrul a explicat că această decizie are scopul de a disocia legea de eventualele creșteri legale ale salariului minim.

Oficialul a adăugat că, în ciuda acestei decuplări, nicio persoană din administrație nu va fi remunerată sub nivelul salariului minim. “Nimeni din România nu trebuie să câștige sub salariul minim și nu câştigă sub salariul minim.” Legea-cadru nr. 153/2017 prevedea ca salariile de bază să fie calculate prin înmulțirea unor coeficienți de ierarhizare cu valoarea salariului minim brut. Acum, referențialul nu va mai fi salariul minim, ci un indice comparabil cu nivelul acestuia.

Grup de lucru și colaborarea cu Banca Mondială

Discuțiile privind noua lege se desfășoară într-un grup de lucru format din reprezentanți ai Cancelariei, Ministerului de Finanțe și cu sprijinul Băncii Mondiale, care acționează în calitate de consultant pentru acest proiect. Florin Manole a menționat intenția de a crea o formulă similară cu cea din legea actuală, în care președintele țării să beneficieze de cel mai mare salariu.

Ministrul a precizat că se lucrează la analiza Ministerului Finanțelor cu privire la impactul noii legi asupra creșterii salariale. Prioritatea actuală constă în revizuirea ierarhiei anexelor, pentru a corecta dezordinea creată de numeroasele modificări legislative anterioare. Premierul Ilie Bolojan anunța recent că noua lege va fi propusă în această vară și este esențială pentru a evita pierderea fondurilor europene. Bolojan a mai adăugat că introducerea noii legi va fi etapizată și că nu se pune problema reducerii salariilor.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu