Srilankezii din Timișoara, petrecere de Anul Nou Singalez la Muzeul Satului Bănățean

Sărbătoare singaleză, cu muzică, mâncare și tradiții, în Timișoara

Comunitatea srilankeză din Timișoara a celebrat, sâmbătă, Anul Nou Singalez la Muzeul Satului Bănățean. Sute de migranți din SRI Lanka au participat la eveniment, un prilej de a sărbători începutul unui nou an, plin de reînnoire și spirit comunitar. Evenimentul a fost organizat de Direcția de Asistență Socială, în colaborare cu Asociația LOGS și membrii comunității srilankeze.

Ritualuri religioase și activități festive

Ziua a debutat cu un moment religios, incluzând ritualuri, urări și momente de rugăciune pentru un an plin de binecuvântări. Au urmat dansuri tradiționale, prezentări de obiceiuri și, desigur, jocurile specifice Anului Nou. Srilankezii au participat la numeroase activități recreative și competiții.

Participanții au avut ocazia să savureze mâncăruri tradiționale, să se bucure de muzica specifică, cu DJ-i din SRI Lanka, și să participe la ateliere și concursuri, atât pentru copii, cât și pentru adulți. Flavius Ilioni Loga, fondatorul Asociației LOGS, a subliniat importanța evenimentului: „Este al doilea eveniment organizat de Direcția de Asistență Socială, Asociația LOGS și comunitatea din SRI Lanka. Anul acesta marcăm împreună cu ei Noul An Singalez. La ei este Anul Nou, un fel de Revelion, cu multe jocuri, mâncare, muzică și dansuri”.

O comunitate în creștere în Timișoara

Conform datelor oficiale, în Timișoara trăiesc aproape o mie de srilankezi, ei reprezentând a doua cea mai mare comunitate de migranți non-europeni, după cea din Nepal. Majoritatea au locuri de muncă, participă la cursuri de limba română și s-au integrat în comunitatea locală.

Flavius Ilioni Loga a adăugat: „Am găsit niște oameni destul de introvertiți, dar foarte respectuoși. De asemenea, au foarte multă energie și respectă comunitatea locală. Sunt persoane care lucrează în sectorul HoReCa, ca livratori sau în fabrici. Avem printre noi și un profesor de limba engleză”. Accesul localnicilor în incinta muzeului s-a făcut pe baza unui bilet de 20 de lei pentru adulți și 5 lei pentru studenți, în timp ce srilankezii au avut intrare liberă.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu