Start înscrieri la „Natura dintre Ape” 2026: Elevii pot câștiga 20.000 €

Olimpiada de biodiversitate „Natura dintre Ape” se extinde la nivel național în 2026

O nouă ediție a Olimpiadei de biodiversitate „Natura dintre Ape” va avea loc în 2026, cu o extindere la nivel național. Competiția, adresată elevilor din clasele a II-a până la a VII-a, își propune să familiarizeze copiii cu noțiuni despre biodiversitate, sustenabilitate și impactul schimbărilor climatice. Înscrierile sunt deschise până pe 20 mai, ora 18:00, iar competiția se va desfășura online.

Cum se pot înscrie elevii

Elevii interesați pot găsi detalii despre regulament și bibliografia concursului pe site-ul oficial, www.naturadintreape.ro. Testarea propriu-zisă va avea loc pe 23 mai pentru elevii din ciclul primar și pe 24 mai pentru cei din gimnaziu. Testele sunt realizate de specialiști în biologie și ecologie, având ca scop stimularea curiozității și a gândirii critice. Evaluarea este realizată de cadre didactice independente.

Inițiată în 2023 de Apa Nova București, companie a Grupului Veolia, competiția a fost organizată inițial la nivel local, în București și Ilfov. A atras aproape 3.000 de elevi, numărul participanților crescând constant de la o ediție la alta. Din acest an, proiectul este extins la nivel național și se desfășoară sub umbrela Veolia România. „Extinderea competiției la nivel național este un pas firesc și ne bucurăm că tot mai mulți elevi din România vor avea ocazia să descopere biodiversitatea și rolul esențial al naturii în viața comunităților”, a declarat Mădălin Mihailovici, CEO Veolia România.

Premii și recunoaștere pentru elevi și profesori

Performanța elevilor va fi recompensată cu premii în valoare totală de peste 20.000 de euro, acordate pentru fiecare nivel de clasă, împărțite în trei categorii – locul I, II și III – constând în vouchere valorice și kituri de explorator. Vor fi acordate, de asemenea, câte cinci mențiuni pentru fiecare clasă. Profesorii care îi susțin pe elevi vor fi, la rândul lor, recompensați pentru implicare, inclusiv prin premii dedicate cadrelor didactice ai căror elevi obțin locul I, dar și printr-un premiu special acordat profesorului cu cel mai mare număr de elevi înscriși în competiție.

Competiția este organizată cu sprijinul EducațiePrivată.ro. Oana Dimofte, fondator Educație Privată, a declarat: „Prin întrebări și provocări inspirate din natură, elevii descoperă biodiversitatea și înțeleg mai bine rolul pe care fiecare dintre noi îl are în protejarea mediului”. Festivitatea de premiere este programată pentru 13 iunie 2026, la București.

Sursa: News.ro

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu