Alcatraz, din nou în atenția autorităților americane Închisoarea Alcatraz, celebră pentru reputația sa de a fi „imposibil de evadat”, ar putea fi redeschisă

Alcatraz, din nou în atenția autorităților americane

Închisoarea Alcatraz, celebră pentru reputația sa de a fi „imposibil de evadat”, ar putea fi redeschisă. Fostul președinte american, Donald Trump, a cerut Congresului alocarea a 152 de milioane de dolari pentru refacerea și repunerea în funcțiune a penitenciarului. Informația a fost prezentată de agenția de presă dpa și preluată de Agerpres.

Propunerea de buget pentru anul fiscal 2027 a fost publicată vineri de Casa Albă. Aceasta prevede reconstrucția Alcatraz ca „instalație penitenciară securizată de ultimă generație”. Suma solicitată reprezintă doar o parte din fondurile necesare. Planul face parte dintr-o cerere mai amplă, de 1,7 miliarde de dolari, destinată finanțării „centrelor de detenție aflate în declin” din Statele Unite.

O închisoare cu istorie

Donald Trump a transmis autorităților competente instrucțiuni concrete pentru reconstrucția și redeschiderea închisorii. Alcatraz, supranumită și „The Rock” (Stânca), a fost o închisoare de maximă securitate, situată pe o insulă în Golful San Francisco. A deținut această funcție timp de 29 de ani, fiind un loc de exil pentru cei mai periculoși criminali.

Ultimii deținuți au fost eliberați în 1963. Alcatraz era considerată impenetrabilă, fiind ideală pentru infractori celebri precum Al CAPONE, George „Machine Gun” KELLY BARNES, Alvin „Creepy Karpis” KARPAVICZ și Robert STROUD. În total, 1.576 de persoane au fost încarcerate aici începând din 1934.

De la închisoare la muzeu

În prezent, Alcatraz este un muzeu și un reper istoric național. Insula este și un adăpost protejat de păsări. Aproximativ 1,2 milioane de oameni vizitează anual acest loc.

Rămâne de văzut ce impact va avea această propunere asupra vizitatorilor și a mediului.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu