Conform Digisport.ro: CFR Cluj pierde negocierile cu Marius Șumudică. George Ciorceri, antrenor interimar
Marius Șumudică nu va fi noul antrenor al echipei CFR Cluj. Negocierile purtate de Marian Copilu, directorul sportiv al clubului, cu antrenorul au eșuat, principalul motiv fiind componența staff-ului tehnic. Conducerea clubului ardelean nu a fost de acord cu pretențiile lui Șumudică de a veni cu toată echipa sa.
Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a confirmat informația, subliniind că nu au existat neînțelegeri de natură financiară. „Nu ne-am înțeles cu Șumudică, nu va fi antrenorul CFR-ului. Dacă e vorba de bani? Sper că glumiți, nici vorbă de așa ceva. El voia să vină cu staff-ul lui complet, iar noi nu am fost de acord cu asta, i-am propus altceva și nu a fost de acord. Asta este, îi urăm numai bine. Nu mă întrebați altceva despre subiectul acesta pentru că nu m-am ocupat eu de aducerea lui Șumudică, să fie clar!” a declarat Varga pentru Digi Sport.
George Ciorceri, soluție temporară pe banca tehnică
În urma eșecului negocierilor cu Marius Șumudică, George Ciorceri va prelua funcția de antrenor principal în acte, dar doar pe perioadă interimară. Acesta a mai ocupat o poziție similară în trecut, când Daniel Pancu nu deținea încă Licența Pro.
Ioan Varga a lăsat să se înțeleagă că formația ardeleană pregătește o surpriză pentru banca tehnică. „George Ciorceri va fi antrenor principal în acte, dar temporar. Veți vedea pe cine vom numi, poate veți avea o surpriză, dar trebuie să aveți răbdare. Deciziile bune se iau la rece, nu la cald!” a adăugat patronul CFR Cluj.
Varianta Laszlo Balint, vehiculată în spațiul public, nu este luată în considerare de conducerea CFR Cluj, conform informațiilor Digi Sport. Balint, în vârstă de 47 de ani, a antrenat ultima dată Oțelul Galați.
Probleme financiare majore pentru CFR Cluj
Pe lângă instabilitatea de pe banca tehnică, CFR Cluj se confruntă și cu probleme financiare serioase. Începând cu 10 august, clubul a intrat din nou sub incidența unei interdicții la transferuri, impusă de FIFA. Măsura a fost luată ca urmare a cinci jucători care au acționat clubul în justiție pentru neplata salariilor.
Situația este extrem de dificilă pentru CFR Cluj, mai ales în contextul eliminării din preliminariile Conference League. Formația clujeană a pierdut categoric meciul tur din turul 3 preliminar împotriva echipei norvegiene Tromso, scor 0-5, șansele de calificare fiind acum doar teoretice.
Florin Prunea, fost președinte la club, a comentat situația financiară dificilă a clujenilor. „Iar transferuri blocate, Muhar a plecat. În afară de asta, am înțeles că mai e și o datorie, o reeșalonare la ANAF, de vreo 850.000 de euro. Nu e ușor deloc, mă pun și în locul patronului. El trebuie să bage mâna în buzunar, nu e susținut. Îți dai seama să aduci în fiecare an câte 20 de jucători, cu salarii de 15.000 de euro, iar apoi în septembrie îi dai afară și le mai dai și două-trei salarii să plece. Nu am înțeles niciodată chestia asta la CFR Cluj, te rog să mă crezi”, a declarat Prunea la Digi Sport.
Joi, 20:00, Universitatea Craiova joacă împotriva echipei KuPS în Europa League, partida fiind transmisă pe Digi Sport 1.
Sursa: Digisport.ro
