Conform Digi24: Misterul virusurilor care dispar și reapar: Ce se întâmplă după o epidemie?
Unele virusuri, aparent învinse odată cu încheierea unei epidemii, își fac apariția din nou, uneori după ani de zile. Cercetătorii se confruntă constant cu provocarea identificării rezervorului natural al acestor agenți patogeni, esențial pentru prevenirea viitoarelor focare. Un exemplu elocvent este virusul Ebola, al cărui ciclu de apariție și dispariție lasă încă multe semne de întrebare.
De unde provin virusurile periculoase?
Majoritatea noilor virusuri periculoase au origini animale. Gripa provine adesea de la păsările acvatice, hantavirusurile de la rozătoare, la fel ca și virusul mpox, cunoscut anterior ca variola maimuței. Chiar și HIV, virusul care a cauzat pandemia de SIDA, își are originile la cimpanzei. Virusurile se pot replica doar în interiorul celulelor vii, iar adaptarea lor la organismele umane, animale-gazdă, este un proces complex. Identificarea sursei animale ajută cercetătorii să înțeleagă modul și locul transmiterii la om, permițând adoptarea unor măsuri preventive.
Cazul virusului Nipah în Malaysia: o lecție despre interacțiunea om-natură
În 1998, Malaysia s-a confruntat cu o epidemie cauzată de virusul Nipah, care a afectat în special crescătorii de porci. Investigațiile au relevat că liliecii mari erau rezervorul natural al virusului. Aceștia erau atrași de pomii fructiferi plantați în apropierea crescătoriilor de porci. Resturile de fructe contaminate cu saliva liliecilor, purtătoare de virus, ajungeau la porci, care apoi transmiteau infecția crescătorilor. Defrișarea habitatului natural al liliecilor a contribuit, de asemenea, la migrarea lor spre zonele locuite de oameni. Soluția a constat în separarea zonelor de creștere a porcilor de livezile frecventate de lilieci, demonstrând cum modificările ecologice pot favoriza apariția unor noi boli.
Ebola: un mister persistent în ciuda a zeci de epidemii
Virusurile Ebola au provocat numeroase epidemii în Africa de Vest și Centrală în ultimii 50 de ani, cu un număr semnificativ de cazuri și decese raportate, în special în Republica Democrată Congo. Deși ipoteza principală indică liliecii ca rezervor natural, dovezile concrete sunt încă insuficiente. Transmiterea unui virus de la animale la om poate duce la adaptări semnificative ale acestuia, inclusiv capacitatea de a se transmite interuman. Ecologia virală, incluzând rezervorul de infecție, transmiterea interspecii, adaptarea și răspândirea, sunt esențiale pentru gestionarea epidemiilor.
Unde persistă virusul Ebola în absența focarelor active?
Cea mai mare provocare în prevenirea epidemiilor o reprezintă identificarea rezervorului natural. În cazul virusului Ebola, în ciuda eforturilor susținute pe parcursul a 50 de ani, nu au fost obținute dovezi concludente ale prezenței virusului activ în organismul vreunei specii animale, chiar dacă liliecii rămân o ipoteză plauzibilă. Multe epidemii de Ebola au început printr-o transmitere inițială „de la un rezervor necunoscut prin mijloace necunoscute”. Prima epidemie cunoscută, în 1976, a început printr-o transmitere la om posibil legată de consumul de carne de antilopă sau maimuță afumată, însă aceste specii nu au fost confirmate ca fiind sursa.
Virusul Ebola a demonstrat o capacitate remarcabilă de a „dispărea” pentru perioade îndelungate, pentru ca apoi să declanșeze noi epidemii. După prima epidemie, nu au mai fost înregistrate cazuri timp de un an, apoi virusul a reapărut. Un interval de 17 ani de absență a cazurilor confirmate a fost urmat de o serie de epidemii în Gabon, în zone miniere, unde se presupune că manipularea animalelor moarte (cimpanzei, gorile, porci sălbatici) ar fi putut facilita transmiterea la om. Cu toate acestea, prin definiție, rezervoarele naturale de infecție conviețuiesc cu virusul, în timp ce mii de gorile și cimpanzei au murit din cauza Ebola, excluzându-le ca rezervoare permanente.
Identificarea rezervorului natural al virusului Ebola ar fi crucială pentru a înțelege mecanismele transmiterii și pentru a preveni apariția unor noi focare. Spre deosebire de virusul SARS-CoV-2, care a fost demonstrat că se poate transmite de la om la animale precum căprioarele, nu există dovezi că ebolavirusurile ar fi făcut acest pas invers. Virusurile precum Ebola rămân în rezervoarele lor naturale, așteptând o nouă oportunitate de transmitere la om, iar contactul uman direct cu aceste rezervoare – prin vânătoare, consum sau pătrunderea în habitatul lor – reprezintă principalul factor declanșator al reapariției bolii.
Sursa: Digi24
