Conform Ilmattino.it: Sinner, în fața unei noi provocări medicale: ce se întâmplă cu genunchiul tenismenului?
Faptul că Jannik Sinner, numărul 1 ATP, se confruntă cu posibile probleme la genunchiul drept a stârnit îngrijorare în rândul fanilor tenisului. Cu Masters 1000 de la Cincinnati aproape, campionul italian s-a supus unor investigații medicale la Milano, chiar înainte de plecarea spre Statele Unite.
Cauzele problemelor la genunchi: supra-solicitarea, inamicul tăcut
Andrea Bernetti, profesor de Medicină Fizică și Recuperare la UniSalento și secretar general al Societății Italiene de Medicină Fizică și Reabilitare (SIMFER), a oferit o perspectivă asupra situației, subliniind că, în absența unui traumatism acut, problemele la genunchiul unui tenismen sugerează, cel mai probabil, o patologie de supra-solicitare. Aceasta este cauzată de solicitările intense, săriturile, frânările bruște, schimbările de direcție și alunecările specifice tenisului modern.
Potrivit expertului, alegerea staff-ului lui Sinner de a lua măsuri de precauție indică o dorință de a gestiona sarcina asupra genunchiului și de a urma un protocol terapeutic specific. Scopul este ca Sinner să ajungă în cea mai bună condiție la US Open, cel mai important turneu din calendarul său, protejând în același timp articulația.
Riscurile supra-solicitării și statistici îngrijorătoare în tenis
Pentru sportivii de performanță, gestionarea promptă a oricărui disconfort este esențială, având în vedere stresul constant la care sunt supuse membrele inferioare. Supra-solicitarea este un pericol real. Bernetti explică faptul că aceste condiții apar atunci când micro-traumele repetate la nivelul țesuturilor musculo-scheletice depășesc capacitatea de compensare și regenerare a organismului.
Studiile arată că tenisul solicită în mod deosebit articulațiile membrelor inferioare. Aproximativ 31% până la 67% din totalul accidentărilor în tenis afectează membrele inferioare, depășind în frecvență accidentările la membrele superioare. GenuI este implicat în circa 10-15% din toate accidentările suferite de tenismeni. Dintre acestea, 60-70% nu sunt rezultatul unui eveniment traumatic, ci sunt clasificate ca accidentări prin supra-utilizare (overuse).
Patologii comune la genunchi și simptomele lor
Cele mai frecvente patologii ale genunchiului cauzate de supra-solicitare în tenis includ tendinopatia patelară (Jumper’s Knee), una dintre cele mai răspândite în rândul profesioniștilor. Aceasta apare din cauza energiei explozive necesare pentru serviciu și a „split step”-urilor repetate, care suprasolicită tendonul ce unește rotula de tibie, provocând degenerare și inflamație, manifestate prin durere ascuțită în partea frontală a genunchiului.
Alte afecțiuni includ tendinopatia cvadricipitală, similară clinic cu cea patelară, dar localizată în partea superioară a rotulei, sindromul femuro-patelar – cauzat de frecarea suprafeței articulare a rotulei pe femur – și sindromul bandei iliotibiale. Acesta din urmă provoacă durere pe partea externă a genunchiului, rezultat al frecării continue a unei benzi fibroase pe condilul femural lateral, fenomen accentuat de pașii și schimbările de direcție laterale specifice tenisului.
Bernetti menționează și leziunile meniscale ca fiind frecvente, reprezentând aproximativ 10-20% din totalul accidentărilor la genunchi la tinerii sportivi, iar tenisul nu face excepție. Meniscurile, elemente fibrocartilaginoase ce acționează ca amortizoare între femur și tibie, sunt supuse unor forțe imense de compresiune și forfecare în timpul unui meci. Meniscopatiile pot fi traumatice acute, necesitând adesea intervenții chirurgicale, sau degenerative prin supra-solicitare, manifestându-se prin durere surdă, senzații de cedare a genunchiului sau „clicuri” articulare, în special sub sarcină, însoțite de inflamație. Aceste solicitări pot afecta și osul subcondral, ducând la apariția edemelor, în special la nivelul condililor femurali sau al platoului tibial.
Opțiuni terapeutice personalizate
Printre posibilele tratamente menționate de Bernetti se numără hidrokinetoterapia (exerciții terapeutice în apă), terapiile fizice instrumentale (unde de șoc focale, câmpuri electromagnetice pulsate, laser-terapie), terapia infiltrativă cu acid hialuronic, plasmă bogată în trombocite (PRP) sau colagen, precum și ozonoterapia. Aceste opțiuni terapeutice sunt personalizate în funcție de diagnostic și caracteristicile individuale ale fiecărui sportiv.
Sursa: Ilmattino.it
