Adulții crescuți în medii în care au fost neglijați emoțional pot manifesta patru tipare principale de comportament, conform psihologilor. Aceste tipare, greu de identificat, afectează modul în care indivizii relaționează cu ceilalți, își gestionează emoțiile și construiesc legături. Fenomenul este mai răspândit decât se crede, fiind adesea rezultatul unor experiențe din copilărie.
Dificultatea de a recunoaște și exprima emoțiile
Primul tipar identificat se referă la dificultatea de a recunoaște și exprima propriile emoții. Copiii care nu au avut parte de validare emoțională înțeleg greu ce simt, chiar și la maturitate. Acești adulți pot deveni experți în a descifra emoțiile celorlalți, dar au dificultăți în a identifica și exprima propriile trăiri.
Consecința este că emoțiile intense pot apărea brusc și pot fi greu de gestionat. Lipsa de conștientizare și a capacității de a procesa emoțiile poate duce la izbucniri necontrolate sau la reacții exagerate în diverse situații.
Tendința de a ceda în fața celorlalți
Un alt tipar comun este tendința de a ceda în fața celorlalți. Adulții care au fost neglijați emoțional în copilărie pot avea o nevoie profundă de a fi acceptați. Aceasta îi face să pună nevoile celorlalți înaintea propriilor preferințe.
Acceptă lucruri cu care nu sunt de acord și râd de glume care nu îi amuză. Conformarea devine mai importantă decât autenticitatea. Această tendință este un mecanism de supraviețuire dezvoltat în copilărie, când aprobarea celor din jur era crucială.
Ruperea relațiilor din teama de abandon
Al patrulea tipar, poate cel mai dureros, este tendința de a rupe relațiile – amoroase sau de prietenie – tocmai când acestea devin cu adevărat importante. Frica de abandon este mai puternică decât dorința de conexiune. Persoanele afectate preferă să plece ele prime, înainte ca celălalt să o facă.
Acest comportament este un mecanism de protecție împotriva unei dureri pe care au trăit-o deja. Este un mod de a controla situația și de a evita repetiția experienței traumatice din copilărie. Psihologii subliniază că aceste tipare nu sunt defecte de caracter, ci răspunsuri adaptive la o copilărie în care nevoile emoționale nu au fost satisfăcute.
