Franța pompează bani pentru transportatori și agricultori. Criza combustibililor pe val

Guvernul francez pregătește noi măsuri de sprijin pentru sectoarele afectate de scumpirea carburanților, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Anunțul a fost făcut de Ministrul Economiei, Roland Lescure, care a menționat că se vor analiza atât prelungirea ajutoarelor existente, cât și introducerea unor măsuri noi pentru luna mai. Decizia vine în contextul în care pescarii, transportatorii, agricultorii și marii consumatori așteaptă cu nerăbdare noile propuneri ale guvernului.

Impactul financiar și posibile măsuri

Roland Lescure a declarat că guvernul analizează impactul potențial al crizei, estimat la 4 până la 6 miliarde de euro. Acesta a subliniat că autoritățile acționează „într-o logică de precauție”, fără a viza anulări de cheltuieli, dar unele ar putea fi înghețate. Franța a convocat și Comitetul de alertă privind finanțele publice, un mecanism prin care autoritățile verifică dacă bugetul statului riscă să deraieze. În același timp, prognoza de creștere economică a fost revizuită în scădere, cu aproape un punct procentual.

Ministrul a exclus majorări de taxe, dar a menționat că se discută despre contribuții excepționale pentru companiile care ar fi beneficiat de pe urma crizei. De asemenea, Franța respinge ideea reducerii TVA la carburanți, similară cu modelul Spaniei, afirmând că o astfel de măsură ar avea efecte limitate. „Cei care spun că se poate reduce TVA mint francezii. Ce câștigi într-o parte, pierzi în altă parte”, a precizat Lescure.

Prelungirea și extinderea ajutoarelor pentru sectoare afectate

Măsurile analizate vizează, în primul rând, prelungirea ajutoarelor deja acordate în Franța pentru sectoarele dependente de combustibil. Transportatorii rutieri beneficiază de rambursări parțiale ale accizelor la motorină. Pentru agricultori și pescari, autoritățile au aplicat compensații directe și facilități fiscale pentru carburant în perioadele de scumpiri accelerate. Guvernul a recurs la subvenții temporare sau mecanisme de limitare a costurilor pentru companii și profesii cu consum ridicat de combustibil, activate în contexte de criză energetică.

Dincolo de măsurile de urgență, guvernul francez are în vedere și transformări structurale, în special electrificarea transporturilor. Lescure a subliniat că, deși peste 25% dintre vehiculele vândute în Franța sunt electrice, problema principală rămâne infrastructura de încărcare. Autoritățile intenționează să extindă rețeaua de stații de încărcare în coproprietăți, cu sprijinul Caisse des depôts et consignations. Obiectivul este electrificarea a 1,7 milioane de locuri de parcare până în 2035, față de puțin peste 400.000 în prezent.

Programul va fi completat de schema de „leasing social”, destinată gospodăriilor cu venituri reduse, care va fi lansată în luna iulie. Aceasta presupune închirierea pe termen lung a unor mașini electrice la costuri reduse, subvenționate de stat.

Stefan Munteanu

Autor

Lasa un comentariu