Conform G4Media: Masacrele din vara lui 1940: Galați și Dorohoi, primele semne ale Holocaustului în România
Istoricul Adrian CIOFLÂNCĂ, director al Centrului pentru Studiul Istoriei Evreilor din România (CSIER) și membru în colegiul CNSAS, a explicat detaliile a două evenimente tragice petrecute în vara anului 1940, în contextul retragerii armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei, imediat după ultimatumul sovietic. Masacrul de la Galați și pogromul de la Dorohoi reprezintă începuturile Holocaustului pe teritoriul României, schimbând narațiunea istorică acceptată până acum.
Masacrul de la Galați: o psihoză colectivă și violență
Conform istoricului Adrian CIOFLÂNCĂ, evenimentele de la Galați, din 30 iunie 1940, au debutat cu decizia autorităților militare de a opri refugiații care veneau din Basarabia și de a-i închide într-un lagăr improvizat, lângă gară. Aproximativ 2000 de persoane, majoritatea evrei, dar și români basarabeni, ruși și ucraineni, au fost adunate fără hrană și apă. Agenții vamali, militari și polițiști au percheziționat persoanele, confiscându-le bunurile, sub pretextul unor ordine ministeriale.
Pe fondul tensiunilor generate de trupele retrase din Basarabia, marcată de confruntări militare, autoritățile au amplificat situația prin folosirea acestor trupe, frustrate și dornice de răzbunare, în paza lagărului. Generalul ATANASESCU, comandantul corpului de cavalerie, a contribuit la consolidarea ideii că evreii sunt responsabili pentru dificultățile armatei române.
incidentul declanșator a fost o altercație între un militar și o refugiată. Răspunsul militarului, care a tras un foc de armă, a fost interpretat de paza exterioară ca un atac din partea refugiaților. Această confuzie a declanșat o psihoză, iar marinarii și unitățile de infanterie au deschis focul asupra mulțimii din lagăr, ucigând între 80 și 400 de oameni. Fotografiile și procesele verbale păstrate indică prezența victimelor de diferite etnii. Istoricul CIOFLÂNCĂ a menționat dificultățile întâmpinate în localizarea gropilor comune, un aspect pe care îl consideră suspect.
Pogromul de la Dorohoi: zvonuri și reacția armatei
La o zi după masacrul de la Galați, pe 1 iulie 1940, a avut loc pogromul de la Dorohoi, un eveniment similar ca dinamică și context. Incertitudinea privind noile granițe trasate de sovietici a creat o psihoză amplificată de zvonuri, inclusiv faptul că sovieticii ar urma să ocupe întreaga Moldovă. Un incident militar minor în Herța, unde a murit și un militar evreu, IANCU SOLOMON, a contribuit la dezechilibrul general.
Cadavrele militarilor decedați, inclusiv cel al lui IANCU SOLOMON, au fost aduse la Dorohoi pentru înmormântare. Deși istoriografia precedentă plasează începutul pogromului în cimitire, cercetări noi de la CNSAS indică faptul că violențele au izbucnit în nordul orașului, în zona Trestiana, unde unități de grăniceri și vânători de munte, în retragere, au început jafurile locuințelor evreiești.
Un incident într-un birt, unde un proprietar evreu a fost împușcat după ce a opus rezistență, a declanșat „vânătoarea de evrei” și propagarea zvonului despre intrarea sovieticilor. Militarii aflați în apropierea cimitirelor au interpretat focurile de armă din nord ca o invazie sovietică și, temându-se de dezordini, au decis să execute evreii din cimitirul vecin. Aproximativ 40 de persoane au fost împușcate, iar mărturiile supraviețuitorilor au fost esențiale pentru înțelegerea naturii masacrului, distinct de un pogrom tradițional.
Numărul oficial al victimelor a fost de 53, dar se presupune că cifra reală ar putea fi mai mare. Istoricul CIOFLÂNCĂ subliniază importanța revizuirii cronologiei Holocaustului, care traditionally începe în 1941. Evenimentele din 1940, alimentate de antisemitismul structural și rolul armatei, au pregătit terenul pentru violențele din anul următor, inclusiv pogromul de la Iași. Ele reprezintă o cauză directă a participării României la război, pe lângă recuperarea teritoriilor pierdute, având ca obiective răzbunarea și purificarea etnică.
Sursa: G4Media
