Conform Descopera: Origini africane și influențe uitate în muzica country
Instrumentul banjo, adesea considerat un simbol al muzicii country americane, are rădăcini profunde în tradițiile muzicale africane. Primele forme ale acestui instrument cu coarde provin din Africa de Vest, unde instrumente precum akonting-ul erau utilizate de secole de către poporul jola din regiunea Senegambia. Deși africanii aduși cu forța în America nu și-au putut lua instrumentele cu ei, au păstrat tehnicile de construcție și interpretare. Aceste cunoștințe au fost adaptate în Caraibe, unde au apărut noi versiuni ale instrumentului, folosind materialele disponibile local.
Ulterior, banjo-ul a ajuns în coloniile americane, devenind inițial o parte a tradiției afro-americane. Popularitatea sa a crescut semnificativ în anii 1840, odată cu apariția spectacolelor de tip „minstrel”. Acestea implicau artiști albi care imita caricatural cultura afro-americană, iar banjo-ul a devenit un element definitoriu al acestui gen. Până la începutul secolului XX, asocierea instrumentului cu originile sale africane a fost în mare parte estompată în cultura populară americană, istoria sa timpurie fiind uitată.
De la segregare la scena Grand Ole Opry
Primul star afro-american al muzicii country și un artist influent la Grand Ole Opry a fost DeFord Bailey. Născut în 1899, Bailey, nepot al foștilor sclavi, a devenit celebru pentru talentul său la armonică și, ulterior, la banjo. În ciuda dizabilității sale fizice cauzate de poliomielită în copilărie, el a captivat publicul și a apărut frecvent la emisiunea radio WSM Barn Dance, care în 1927 a primit numele Grand Ole Opry.
În ciuda succesului său, Bailey a trebuit să navigheze prin legile segregării rasiale din Sud. Turneele sale erau marcate de dificultăți, inclusiv cazarea, uneori fiind nevoit să doarmă în mașină sau să se bazeze pe prieteni pentru a găsi un loc unde să fie primit. În 1941, Bailey a fost concediat de la Opry în contextul disputei dintre ASCAP și posturile de radio. Deși motivele exacte rămân subiect de dezbatere, inclusiv posibila influență a discriminării rasiale, el a fost ulterior inclus postum în Country Music Hall of Fame în 2005.
Contribuții uitate în folclorul country
Familia Carter este considerată o piatră de temelie a muzicii country, multe dintre piesele lor fiind prezentate ca folclor tradițional cules din munții Appalachi. Totuși, o parte semnificativă a repertoriului lor provine de la un singur compozitor, a cărui contribuție a fost mult timp neglijată. Lesley Riddle, un chitarist afro-american din Tennessee, a pierdut un picior și avea două degete lipsă la mâna dreaptă. El a fost descoperit de A. P. Carter în jurul anului 1928.
Riddle, cu o memorie muzicală excepțională, era capabil să rețină melodii după o singură ascultare, în timp ce Carter nota versurile. Această abilitate a fost crucială pentru colectarea repertoriului pe care familia Carter l-a popularizat. Riddle a fost cel care a predat Maybelle Carter tehnica de chitară devenită celebră ca „Carter picking” și a transmis familiei numeroase cântece. Din cauza segregării rasiale, Riddle nu a putut înregistra sau performa alături de familia Carter. În 1930, a scris „Lonesome for You” și a cedat drepturile în schimbul unei proteze pentru picior. Contribuțiile sale au fost redescoperite și documentate de folcloristul Mike Seeger în anii 1960.
Primul succes masiv și pionierii înregistrărilor
Un moment definitoriu pentru începuturile muzicii country înregistrate este considerat sesiunea din 1927 de la Bristol. Cu toate acestea, succesul comercial al genului a fost lansat câțiva ani mai devreme de către un cântăreț cu o formație de operă. Marion Try Slaughter, cunoscut sub numele de Vernon Dalhart, a înregistrat în 1924 piesele „The Wreck of the Old 97” și „The Prisoner’s Song”. Versiunea Victor, lansată împreună cu cel de-al doilea cântec, a devenit un fenomen.
Acest disc a fost primul al genului care a depășit un milion de exemplare vândute, ajutând casele de discuri să conștientizeze potențialul comercial al muzicii „hillbilly”, termenul folosit la acea vreme pentru muzica country. Dalhart, care și-a ales pseudonimul după două localități din Texas, a înregistrat sute de piese sub diverse nume de scenă, demonstrând versatilitatea și adaptabilitatea sa.
„Crazy”, scris de Willie Nelson, a devenit un clasic al muzicii country, deși a fost inițial refuzat. În 1961, producătorul Owen Bradley a auzit piesa și a oferit-o lui Patsy Cline. Înregistrată în timp ce Cline se recupera după un accident grav, melodia a atins locul doi în topul country și a propulsat cariera lui Willie Nelson, care avea să devină o figură centrală a genului.
Sursa: Descopera
