Conform News.ro: Profesoară de la „B.P. Hasdeu” Buzău, sesizare la Ministerul Educației despre ISJ
Profesoara Anca Florea, fost director adjunct al Colegiului Național ”B.P. Hasdeu” din Buzău, a adresat o scrisoare deschisă ministrului Educației, prin care reclamă modul în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Buzău ar fi gestionat relația cu prestigioasa instituție de învățământ în ultimii trei ani. Florea acuză inspectorul școlar general, Daniela Palcău, de atitudini „neprinicipale și chiar ilegale” și anunță că va furniza documente oficiale în sprijinul acuzațiilor.
Demersul vine după ce, în calitatea sa de director adjunct, profesoara Anca Florea a mai făcut un apel către Ministerul Educației, însă susține că acesta nu a avut niciun ecou. Acum, din postura de profesor la același colegiu, își asumă personal toate afirmațiile făcute în scrisoarea publicată online.
„Trebuie să recunosc faptul că am crezut în ideea că niciodată nu este prea târziu pentru ca un Inspector Şcolar General să-şi înţeleagă menirea în raport cu o şcoală, să-şi reamintească faptul că trebuie să fie garantul respectării legii şi, mai presus de orice, că nu îi este permis să priveze elevii de o educaţie de calitate”, a afirmat Florea în deschiderea scrisorii.
Acuzații grave privind mobilitatea personalului și planul de școlarizare
Principalele critici aduse de profesoara Anca Florea vizează gestionarea de către ISJ Buzău a mobilității personalului didactic și a managementului unității de învățământ. Potrivit profesoarei, în ultimii aproape trei ani, Colegiul Național ”B.P. Hasdeu” s-ar fi confruntat cu situații problematice generate de inspectorul școlar general Daniela Palcău.
„Domnule ministru, în ultimii aproape trei ani, Colegiul Naţional «B. P. Hasdeu» s-a confruntat cu o problemă majoră care, din nefericire, este şi astăzi actuală: atitudinea neprincipială şi chiar ilegală pe care Inspectorul Şcolar General Daniela Palcău a manifestat-o în nenumărate rânduri. Vă supun atenţiei câteva aspecte pe care le consider foarte grave, întrucât au adus atingere principiului calităţii şi al echităţii în educaţie”, a subliniat Florea.
Aceasta a detaliat cum conducerea colegiului a fost nevoită să recurgă la demersuri administrative și juridice pentru a menține standarde academice ridicate în privința personalului didactic. „Liceul în care lucrez a fost martorul unor etape de mobilitate a personalului didactic în care respectarea legii de către I. Ş. J. Buzău a fost arbitrară. Este uşor de înţeles în acest context de ce în nenumărate cazuri am fost în situaţia de a face demersuri birocratice şi cronofage pentru a păstra standarde de calitate în ceea ce priveşte prestaţia la clasă a unor cadre didactice”, a explicat profesoara.
Un alt episod invocat în scrisoare se referă la planul de școlarizare pentru anul 2026-2027. Anca Florea susține că, în decembrie 2025, inspectorul școlar general Daniela Palcău ar fi solicitat Colegiului ”B.P. Hasdeu” să renunțe la una dintre cele zece clase a IX-a propuse, în ciuda unei decizii a Consiliului de Administrație al colegiului. Florea a considerat această solicitare abuzivă.
Preocupări privind polarizarea corpului profesoral
Anca Florea a precizat că scrisoarea deschisă nu include toate aspectele pe care le reclamă, acestea urmând să facă obiectul unei adrese oficiale către Ministerul Educației și Cercetării, însoțită de documente doveditoare.
Profesoara a avertizat, de asemenea, asupra riscului ca tensiunile din sistemul educațional să conducă la o polarizare a corpului profesoral, în funcție de gradul de „obidiență” sau de interese care nu au neapărat legătură cu educația. „În absenţa unei intervenţii corective, există riscul ca însuşi corpul profesoral să se polarizeze în funcţie de coeficientul de rezilienţă, în funcţie de gradul de obedienţă sau în funcţie de interese care au mai mult sau mai puţin legătură cu ideea de educaţie”, a scris Anca Florea.
Scrisoarea intervine într-un context de schimbări recente la nivelul conducerii Colegiului Național ”B.P. Hasdeu”, unde Anca Florea a fost înlocuită din funcția de director adjunct. De asemenea, potrivit unor informații neconfirmate oficial, Daniela Palcău ar urma să fie schimbată din funcția de inspector școlar general.
Până la această dată, Ministerul Educației și Cercetării nu a făcut o declarație oficială privind o posibilă schimbare la conducerea ISJ Buzău, iar Daniela Palcău și Inspectoratul Școlar Județean nu au prezentat un punct de vedere public referitor la acuzațiile formulate de Anca Florea.
Sursa: News.ro
