Uniunea Europeană accelerează masiv investițiile în apărare, direcționând peste un miliard de euro prin Fondul European de Apărare (EDF) către 57 de proiecte. Pentru România, contextul actual reprezintă o oportunitate majoră, dar și o provocare importantă: executarea rapidă a proiectelor și adaptarea la noile cerințe.
Avantaje și dezavantaje structurale
România se află într-o poziție avantajoasă datorită poziției geografice, experienței NATO și nevoilor reale de înzestrare. Cu toate acestea, succesul depinde de capacitatea de a atrage parteneri și de transparență. Opacitatea încurcă colaborările și afectează investițiile. Modelul european presupune deschidere controlată, reguli clare și acces competitiv. Lipsa de unități dedicate pentru scrierea de proiecte, echipe mixte, mecanisme rapide de decizie și leadership stabil limitează capacitatea României de a concura eficient pentru fondurile europene. Instituțiile funcționează fragmentat, fapt care conduce la proiecte puține, influență redusă și întârzieri în înzestrarea armatei.
Romarm: între reformă și interferență politică
Noua formulă de organizare a ROMARM prezintă un punct de plecare bun. Consolidarea, orientarea către proiecte europene și deschiderea către parteneriate sunt pași corecți. ROMARM poate deveni un integrator național de proiecte EDF, dar există riscul interferenței politice. În trecut, intervențiile politice au afectat capacitatea de acțiune a industriei de apărare, care are nevoie de stabilitate și strategie pe termen lung. Ministerul Economiei și Ministerul Apărării trebuie să ofere un cadru stabil, fără ingerințe, pentru a permite ROMARM să se dezvolte ca un actor important.
Strategie versus execuție: ce e de făcut
România deține documente strategice, dar le lipsește implementarea coerentă. Prioritățile de înzestrare se schimbă frecvent, iar coordonarea între Ministerul Apărării și Ministerul Economiei lasă de dorit. Este nevoie de priorități clare pe tehnologii critice, alocare de resurse corelată cu acestea și indicatori măsurabili. Programele europene sunt un instrument, nu un scop. Aceste finanțări nu sunt doar despre industrie, ci despre capabilități reale. Armata Română are nevoie de modernizare accelerată, iar participarea activă în EDF înseamnă acces la tehnologie de ultimă generație și interoperabilitate cu aliații. Se impune o schimbare de mentalitate, trecerea de la control la deschidere. Companiile noi, start-up-urile și IMM-urile trebuie aduse în joc, deoarece inovația vine din această zonă.
De asemenea, un program pentru accesul start-up-urilor la fonduri, mentorat și infrastructură de testare ar fi de mare ajutor.
România participă la EDF, dar cu o poziție secundară. În perioada 2021-2025, România a participat constant în proiecte, atrăgând finanțări moderate. Participarea se realizează, în principal, ca partener în consorții conduse de alte state europene. Datele din 2024 și începutul lui 2025 confirmă acest model. România continuă să participe în proiecte din diverse domenii, dar nu apare în proiecte majore legate de platforme complexe. În prezent, actorii industriali mari, capabili să conducă consorții europene, lipsesc. România este conectată, dar nu centrală în rețelele europene de apărare. Pentru a schimba acest profil, este crucială consolidarea industriei naționale de apărare, crearea de parteneriate stabile cu actori majori din UE și îmbunătățirea capacității de coordonare a proiectelor.
